Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Se cere demisia managerului Spitalului Municipal din Beiuș

În urmă cu câteva zile, jurnaliștii de la ebihoreanul.ro au realizat un material-investigație exploziv cu managerul Spitalului Municipal Beiuş, Claudiu Lupău, care conform publicației ebihoreanul.ro a fost prins făcând chef cu subalternii, în plină pandemie de COVID-19. Apuseni Info a prezentat la rându-i investigația cotidianului bihorean.

Scandalul a luat proporții naționale, fiind preluat de Știri pe Surse, Libertatea, Antena 3, Gândul, România TV, Pro TV, Realitatea TV și multe altele.

Astăzi, cei de la PSD Bihor au luat atitudine vizavi de situația în sine dar și de ecourile naționale generate și au solicitat demisia managerului Spitalului Municipal din Beiuș.

„Perioada grea pe care o traversăm din punct de vedere pandemic, medical și, mai ales, social, presupune din partea angajaților Statului un comportament exemplar. Nu a fost cazul managerului Spitalului Municipal din Beiuș, prins de Poliție în mijlocul unui chef monstru, organizat de ziua sa, sfidând toate regulile și normele la care majoritatea românilor sunt obligați să se supună.

Din acest motiv, mai ales că au trecut deja câteva zile de la incident, PSD Bihor solicită demisia de onoare a persoanei respective. Un asemenea comportament nu poate fi nici tolerat și nici uitat. Este vremea să își asume propriile fapte și să plece, cu atât mai mult cu cât, cu bună știință, a pus în pericol activitatea unui întreg spital municipal, a angajaților și a pacienților.

Județul nostru s-a aflat mereu, din păcate, pe primele locuri în țară ca număr de infectări, timp în care majoritatea cadrelor medicale au activat cu abnegație și în pofida multor dificultăți, pentru a salva vieți, dând exemplu de energie, mobilizare și, în mod evident, dăruire” arată cei de la PSD Bihor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole recente

EnglishHungarianRomanian