Apuseni Info

Ştiri și informații din Apuseni

Mircea Moroșan, despre termenul de execuție a reparației la centrala cu rumeguș: Maxim două săptămâni!

După ce zilele trecute, defecțiunea apărută la centrala cu rumeguș a orașului Huedin, a afectat încălzirea mai multor ANL-uri și instituții din orașul de sub Vlădeasa, Mircea Moroșan a convocat, joi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a obține resursele financiare de la nivel județean și din fondul de rezervă al guvernului care să asigure costurile de remediere a centralei.

Între timp, primarul din Huedin a găsit și o soluție și speră ca reparația la centrală să fie soluționată în aproximativ două săptămâni.

„Așa cum știți, săptămâna trecută a avut loc o defecțiune, care societatea care se ocupă de termie a încercat să o remedieze, nu a reușit, fiind afectat mai mult de 60% din capacitatea de producție a centralei.

Săptămâna aceasta s-a încercat contactarea a mai multor firme care sunt specializate în centrale termice sub presiune mai mari de 4 megawatt. Am primit până ieri 4 oferte care ne spuneau cât costă reparația și în cât timp se rezolvă problema. Acestea au variat între 3 miliarde și 7 miliarde iar termenul de execuție între două săptămâni și șase săptămâni.

Astăzi (joi – nota redacției) am ales oferta cea mai bună, o firmă care vom semna un contract mâine dimineață. Se va apuca de lucru, prețul este de 3 miliarde iar termenul de execuție este de maximum două săptămâni.

Pentru a face rost de bani am convocat Comitetul pentru Situații de Urgență a Orașului să informăm despre oferte pentru că numai așa putem face demersurile oficiale către Prefectură și Consiliul Județean ca să primim un sprijin financiar în acest sens.

În săptămâna aceasta, înainte de ședință am avut discuții telefonice cu prefectul și președintele Consiliului Județean care ne-au promis că ne vor da acest sprijin financiar.

Deci de mâine (vineri – nota redacției) se apucă la lucru, termen de execuție maxim în două săptămâni, ne pare rău că nu putem mai repede dar asta este cel mai puțin termen oferit de către aceste firme.

Cu școala am rezolvat problema, se face școala fizic în clădirea veche a Liceului Tehnologic Vlădeasa și în cea nouă cu asigurarea surselor de căldură. Ne pare rău de ANL-uri, de instituția primăriei și noi nu avem căldură, de trezorerie, finanțe, judecătorie și așa mai departe dar sperăm că problema se va rezolva foarte curând” a anunțat Mircea Moroșan.

2 thoughts on “Mircea Moroșan, despre termenul de execuție a reparației la centrala cu rumeguș: Maxim două săptămâni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EnglishHungarianRomanian