Horia Nasra: De la Vața până la Brad – 25.000 de locuri de muncă!

În ultimul an, de multe ori am comparat Bradul copilăriei mele și Țara Zarandului cu Maramureșul istoric, tărâm legendar și de poveste, vizitat de români din toate regiunile țării pentru obiceiurile maramureșene, pentru bucătăria locului, pentru portul popular românesc purtat cu mândrie de moroșeni.
De curând, am citit mai multe păreri legate de potențialul turistic al Țării Zarandului și al Bradului, în general, și mărturisesc că încercând o contabiltate primară a obiectivelor istorice, de patrimoniu și turistice din zonă, constat că zona Brad, fără dar și poate este una dintre cele mai bogate din România.
Și am să vă enumăr doar 10 de obiective turistice majore din Țara Zarandului: Complexul de monumente de la Țebea – Panteonul Moților; Complexul Vața Băi; Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad (clădire, patrimoniu cultural-educațional); Mocănița de la Brad la Crișcior; Muzeul Aurului din Brad; Casa memorială Crișan din Ribița; Mănăstirea Crișan; Treptele romane; Gara din Brad și Podul Grohotului. Să-mi fie cu iertare dacă am omis vreun obiectiv important.
De asemenea, ceea ce nici o zonă din Ardeal nu are, este moștenirea istorică și intelectuală a românilor Avram Iancu și Crișan care s-au născut sau au trăit în Țara Zarandului, eroii Horea și Cloșca de care ne desparte doar un deal după Bulzeștii de Sus-Blăjeni dar care istoric sunt asociați zonei noastre.
Cu siguranță că astăzi, în zona Brad, sunt în jur de 25.000 de brădeni și zărăndeni în putere, care trebuie să devină zi de zi locuri de muncă, mai exact ambasadori ai zonei Brad, agenți turistici ai zonei Brad, oricât de mult nu v-ar place cum sună!
Dragi brădeni, dragi zărăndeni,
Zona noastră are un trecut monoindustrial, minier. Toate regimurile politice, fie că amintim imperiul Habsburgic, imperiul Austro-Ungar, Regatul România, România comunistă și în final România democratică au menținut zona Brad într-o singură industrie fără să fie interesate să dezvolte o alternativă economică. Minerii trebuiau să fie mineri pentru avuția țării iar de întors înapoi, dragi brădeni, sărăcia s-a întors și plecarea unor generații de tineri în Occident, la o viață mai bună, zona Bradului trăind astăzi mai mult din pensiile bunicilor foști mineri și din locurile de muncă de la stat.
Dragi brădeni, dragi zărăndeni,
Țara Zarandului și Bradul pot fi la fel de ofertante precum Maramureșul istoric. Țin minte că pe vremea bunicilor mei, cuvântul moț era utilizat uneori cu o oarecare distanță, față de omul mai puțin urbanizat de la munte.
Dragi brădeni, dragi zărăndeni,
Ne-am abandonat hainele noastre tradiționale, acele cămăși atât de frumoase și sincere în alb și negru. În Maramureș nu există duminică în care în sate și orașe să nu vezi cum se poartă cu mândrie ia. Haideți fraților să repurtăm ia moților duminica la biserică. Nu 25.000, măcar 2.500 de ii purtate în bisericile noastre.
Avem simboluri și vai cât de multe putem face fiecare dintre noi pentru acestea, fraților! Să se audă în toată țara de ce avem frumoș și veșnic, la noi, acasă, în Țara Zarandului, fraților!
Cu un amărât de LIKE puteți ajuta promovarea lor. Câți dintre voi ați dat like la pagina Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Brad, templul nostru educațional? Câți dintre voi ați dat like la echipa sufletelor noastre CSM Aurul Brad, Suporteri Aurul Brad? Câți dintre voi ați dat like la un muzeu unic în Europa – Muzeul Aurului Brad? Câți? Puțini! Nu 25.000, nu 15.000, nu 10.000! Câți dintre voi ați încurajat vreodată pe micuții noștri karatiști – Asociatia Sportiva Club Karate Brad?
Liceul „Avram Iancu” din Brad este perla noastră educațională. Cum ar fi ca 25.000 de suflete să pună 1 leu pe lună pentru premierea elevilor olimpici, o premiere suplimentară de ce hotărăște Consiliul Local și primarul? Cum ar fi ca 25.000 de suflete să mai pună un leu în plus pe lună pentru aparatură modernă, mobilier modern. Liceul, fraților, trebuie să fie în centrul inimilor noastre, așa cum a fost piatră de temelie a românismului pentru străbunii noștri la sfârșit de secol XIX, când au strâns din puținul lor bani pentru liceul care educă generații de zărăndeni și în zilele noastre!
Câți dintre voi ați dat vreodată un share la poze cu Podul Grohotului sau Mănăstirea Crișan? Câți?
Fraților, politicienii zonei, cum sunt, cum nu sunt, fac și ei ce pot și cât pot. Sunt aleși, i-ați ales dintre voi. Nu-s marțieni și știți ceva? Nici nu pot face totul singuri. Cu bune și rele.
Frați brădeni, frați zărăndeni,
Haideți să creăm mâine 25.000 de locuri de muncă pentru generațiile viitoare din Brad și Țara Zarandului. 25.000 de ambasadori de zi de zi ai zonei noastre. 25.000 de mii de suflete de la Vața până la Brad care să răspândească peste tot valorile, tradițiile noastre și mai ales obiectivele noastre istorice și turistice!
Treziți-vă din adormire zărăndeni și dați sens generației voastre, de a prezenta românilor și străinilor cât de frumos este Bradul, cât de frumoasă este Țara Zarandului, pentru început cu o ie îmbrăcată duminica la biserică, cu un like și un share pe facebook.
Nimeni nu ne va ajuta să creăm locuri de muncă și bunăstare pentru comunitatea noastră.
De aceea, de mâine, trebuie să lucrăm în fiecare zi la redobândirea mândriei și forței identității noastre: 25.000 de ambasadori ai Țării Zarandului, 25.000 de locuri de muncă pentru promovarea zonei! 25.000 de agenți turistici de la Vața până la Brad