Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Sălciua, rai în Apuseni: Întinderi verzi, cu peşteri unice şi cascade repezi pot fi luate la pas de cei dornici de drumeţii

Comuna Sălciua se ascunde în inima Munților Apuseni, la intrare în Țara Moților. Acolo, tot pare că s-a oprit în loc, inclusiv timpul, ceasurile iar natura oferă un spectacol impresionant. Tabloul cu poienițe de un verde puternic și drumuri pierdute în munte te îndeamnă la visare.

Așezată în bazinul mijlociu al Arieșului, între Munții Trascău și Muntele Mare, într-un bazin depresionar, are un relief specific de munte, dezvoltat pe calcare și șisturi cristaline. Altitudinea variază între 700 și 1400 m. Lunca largă a Arieșului este propice agriculturii, aici aflându-se întinse suprafețe cultivate, ceea ce i-a atras denumirea de „Bărăganul Munților Apuseni”.

Varietatea reliefului carstic, prin spectaculozitatea sa, a florei și faunei, precum și caracteristicile climatice o fac atractivă din punct de vedere turistic. De asemenea, în satul Valea Largă există o biserică de lemn monument istoric.

Atracții turistice în Sălciua:

  • Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din satul Sub Piatră, construcție 1797, monument Istoric
  • Biserica de lemn din satul Valea Largă, construcție 1782, monument istoric
  • Mănăstirea de Sub Piatră din satul Sălciua de Jos, construcție secolul al XV-lea, monument istoric
  • Rezervația naturală „Vânătările Ponorului”, satul Dumești
  • Peștera „Huda lui Papară”
  • Cascada „Șipote”
  • Monumentul Eroilor din Sălciua de Jos
  • Rezervația naturală „Peștera Poarta Zmeilor” din satul Sub Piatră

sursă video: PRO TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *