Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un nou „Tezaur Uman Viu” pentru județul Alba: Aurelia Matei, ambasadoare a portului moțesc tradițional

Un nou „Tezaur Uman Viu” pentru județul Alba: Aurelia Matei, ambasadoare a portului moțesc tradițional

Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, i-a acordat meșteriței populare Aurelia Matei prestigiosul titlu de „Tezaur Uman Viu”, în semn de recunoaștere a contribuției sale excepționale la păstrarea, practicarea și transmiterea unor tehnici tradiționale autentice din Munții Apuseni.

Născută pe 12 septembrie 1965, în satul Lăzești, comuna Scărișoara, județul Alba, Aurelia Matei a deprins arta dantelei („cipcă”) încă de la vârsta de 10 ani, urmând tradiția mamei și a bunicii. Stabilită în Gârda de Sus, a devenit o păstrătoare neobosită a specificului local, fără a altera simbolistica motivelor moțești.

Este singura meșteriță din Țara Moților care mai realizează manual cămașa cu ciupag, o piesă vestimentară rară și complexă, caracterizată prin cusătura trapezoidală de la gât și mâneci. Confecționarea unui astfel de costum poate dura între o lună și trei luni, fiind o dovadă a migalei, măiestriei și răbdării meșterului.

Aurelia Matei lucrează cu războaie tradiționale, manuale, cu două sau patru ițe, folosind lână și bumbac. Realizează țesături și decorațiuni vechi, precum covoare, zadii și fețe de masă, îmbinând fidel tehnici preindustriale.

Din 2016, este instructor la Școala de Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, formând noi generații de meșteri tradiționali. Este membră a Academiei Artelor Tradiționale din România din 2019 și a participat la numeroase expoziții și târguri în țară (Alba Iulia, București) și în străinătate (Ungaria, Germania).

Titlul de „Tezaur Uman Viu” se acordă celor care contribuie la salvgardarea patrimoniului cultural imaterial prin transmiterea viu a cunoștințelor, nu doar prin conservare pasivă. Aurelia Matei este un exemplu de continuitate culturală activă, aducând în contemporaneitate un meșteșug cu rădăcini adânci în identitatea moțească.

Aprecieri și recunoaștere oficială

„Astăzi, titlul de Tezaur Uman Viu acordat Aureliei Matei reprezintă un moment major pentru patrimoniul imaterial al județului Alba și al Munților Apuseni. Este o dovadă a identității culturale vii și a interconexiunii dintre trecut și viitor, prin implicarea educativă și artistică a unei comunități dedicate continuității meșteșugurilor tradiționale.” Alexandru Pal, manager al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *