Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Forțe și mijloace suplimentare dislocate în județul Hunedoara pentru restabilirea stării de normalitate

Forțe și mijloace suplimentare dislocate în județul Hunedoara pentru restabilirea stării de normalitate

Pentru eficientizarea intervențiilor desfășurate în vederea restabilirii stării de normalitate la nivelul județului Hunedoara, în urma solicitării formulate de ISU Hunedoara, inspectorul general al IGSU, domnul general Dan Paul Iamandi, a dispus dislocarea de forțe și mijloace din alte județe, în zona de competență.

Astfel, începând cu ora 19.00, au demarat deplasările către județul Hunedoara ale unor resurse tehnice esențiale pentru gestionarea situațiilor apărute. Din cadrul ISU BIF a fost trimis un autocamion de intervenție dotat cu un generator electric de 100 kVA, iar un echipament similar a fost dislocat și din cadrul ISU Dolj. De asemenea, USISU Ciolpani a mobilizat o autospecială de primă intervenție și comandă, împreună cu o autospecială UTV șenilată, iar un echipaj similar a fost trimis și de ISU Giurgiu.

Tehnica dislocată este deservită de opt militari special pregătiți, care vor acționa alături de echipajele din județul Hunedoara pentru o perioadă de cel puțin 48 de ore. Generatoarele care sosesc în sprijin vor asigura necesarul de energie electrică în zonele critice, până la remedierea defecțiunilor de către operatorul de distribuție a energiei electrice.

Totodată, autospecialele UTV șenilate vor putea fi utilizate pentru preluarea și transportul persoanelor cu afecțiuni medicale către echipajele de ambulanță, facilitând accesul salvatorilor în zonele montane sau pe drumurile neasfaltate, unde circulația rutieră este blocată din cauza condițiilor meteo severe.

Monitorizarea situației din teren și coordonarea tuturor misiunilor se realizează permanent prin intermediul Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției și al grupei operative de la nivelul ISU Hunedoara, autoritățile rămânând în alertă pentru gestionarea promptă a oricăror situații de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *