Sute de copii din sistemul de protecție specială vor fi sprijiniți să revină în familie: Se vor construi două centre de zi noi în Săcuieu și Poieni!
Consiliul Județean Cluj a aprobat, în ședința desfășurată miercuri, 29 aprilie, un nou proiect cu finanțare nerambursabilă destinat copiilor aflați în sistemul de protecție specială și familiilor acestora.
Inițiativa vizează comunele Săcuieu și Poieni și este realizată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, instituție aflată în subordinea administrației județene.
Aproximativ 220 de copii vor beneficia de sprijin
Prin proiectul intitulat „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială în teritoriul ITI Moții, Țara de Piatră”, autoritățile urmăresc reintegrarea în familie a aproximativ 220 de copii proveniți din sistemul de protecție specială.
Programul va include:
- consiliere psihologică pentru copii și părinți;
- sprijin pentru activitățile zilnice;
- susținere pentru incluziune școlară și socio-profesională;
- acompanierea familiilor în procesul de reintegrare;
- sprijin material pentru eliminarea dificultăților economice care pot împiedica revenirea copiilor în familie.
Două centre de zi noi în Săcuieu și Poieni
La finalizarea proiectului, în cele două comune vor fi create două centre de zi, dedicate consilierii și sprijinului pentru părinți și copii.
Acestea vor avea rolul de a preveni separarea copiilor de familie și de a oferi servicii sociale comunitare moderne în zonele rurale.
Alin Tișe: „Protecția socială rămâne o prioritate”
Alin Tișe a subliniat importanța proiectului și rolul fondurilor europene în dezvoltarea serviciilor sociale: „Prin înființarea, cu ajutorul fondurilor nerambursabile, a două centre de zi, venim în sprijinul persoanelor aflate în nevoie, oferind servicii dedicate de susținere și sprijin. La Cluj, protecția socială rămâne o prioritate, fiind una dintre componentele principale ale activității administrației județene”, a declarat acesta.
Buget de peste 2,3 milioane de lei
Valoarea totală a proiectului este de 2.323.214,25 lei, dintre care:
- 2.277.661,03 lei reprezintă cheltuieli eligibile;
- 45.553,22 lei reprezintă contribuția proprie, sumă ce va fi suportată din bugetul Consiliul Județean Cluj.
Finanțare europeană prin PoIDS 2021–2027
Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare în cadrul Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, pe axa dedicată reducerii disparităților dintre copiii aflați în risc de sărăcie sau excluziune socială și ceilalți copii.
Prin această inițiativă, administrația județeană urmărește consolidarea rețelei de servicii sociale și oferirea unor șanse reale copiilor vulnerabili din mediul rural.