Incendiu violent la Săvădisla! Un autobuz a ars complet în timpul nopții. Doi oameni au scăpat nevătămați
Un autobuz a fost distrus în totalitate de flăcări, în noaptea trecută, pe raza localității Săvădisla. Incendiul s-a manifestat generalizat, cu degajări puternice de fum. Un bărbat și o femeie aflați în autobuz au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor.
Alarma a fost dată în jurul orei 22:50, iar pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au fost mobilizați pentru a interveni la stingerea incendiului.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu intensitate și cuprinseseră întregul autobuz. Fumul dens a însoțit incendiul, iar intervenția pompierilor a fost necesară pentru limitarea efectelor acestuia.

Din fericire, cele două persoane aflate în autobuz – un bărbat și o femeie – s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a provocat însă pagube majore, autobuzul fiind distrus în totalitate.
Pentru stingerea focului, pompierii au acționat cu două autospeciale cu apă și spumă.
Potrivit primelor evaluări, cauza probabilă a incendiului este o defecțiune electrică produsă la compartimentul motor.
Intervenția pompierilor a avut loc pe parcursul nopții, iar în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
