Investiție uriașă în comuna Lupșa: Aproape 18 milioane de lei pentru asfaltarea a 15 străzi și tronsoane de drum din satele Mușca și Hădărău
Vești importante pentru locuitorii comunei Lupșa, județul Alba! Administrația locală pregătește o investiție de aproape 18 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii rutiere din satele Mușca și Hădărău. Nu mai puțin de 15 străzi și tronsoane de drum, cu o lungime totală de aproximativ 4,87 kilometri, urmează să fie reabilitate și asfaltate.
Primăria Comunei Lupșa a lansat vineri, 23 octombrie 2026, procedura de licitație publică pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor.
Valoarea estimată a investiției este de 17.924.855,40 lei, fără TVA, iar proiectul vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere în cele două localități.
Aproape cinci kilometri de drumuri vor fi modernizați
Proiectul cuprinde reabilitarea a 15 străzi și tronsoane de drum, printre care străzile Florii, Ruzale, Saivan, Munceluș, Bisericii, Tăpuși, Burănești, Șindrilarilor și Podireu, dar și mai multe racorduri către drumurile principale.
Cele mai lungi sectoare incluse în investiție sunt strada Tăpuși, cu 1.220 de metri, și strada Munceluș, cu 1.142 de metri.
În total, suprafața care urmează să fie amenajată se apropie de 30.000 de metri pătrați.
Asfalt nou, rigole, podețe și lucrări de siguranță rutieră
Modernizarea nu presupune doar turnarea asfaltului. Proiectul include refacerea structurii drumurilor, amenajarea acostamentelor, realizarea sistemelor de colectare a apelor pluviale și consolidarea sectoarelor vulnerabile.
Sunt prevăzute 29 de intervenții la podețe, dintre care 27 de podețe tubulare noi, precum și amenajarea unor ziduri de sprijin din beton armat.
De asemenea, vor fi realizate lucrări la 12 drumuri laterale și vor fi montate indicatoare și marcaje rutiere.
Aceste intervenții sunt necesare în condițiile în care unele drumuri prezintă degradări, lățimi reduse și probleme privind evacuarea apelor, aspecte care îngreunează circulația, în special în perioadele cu precipitații abundente.
Durata de execuție prevăzută este de 60 de luni
Potrivit documentației de atribuire, durata prevăzută pentru executarea lucrărilor este de 60 de luni, calculată de la data stabilită prin ordinul de începere.
În prezent, investiția se află în etapa de achiziție publică, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea procedurilor și îndeplinirea condițiilor contractuale.
Modernizarea celor aproape cinci kilometri de drumuri din Mușca și Hădărău ar reprezenta un progres important pentru infrastructura comunei Lupșa, facilitând accesul către gospodării și îmbunătățind condițiile de circulație pentru locuitori.