Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Călin Marian: România va primi în total 31,5 miliarde EURO prin intermediul Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027

Călin Marian: România va primi în total 31,5 miliarde EURO prin intermediul Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027

Prefectul de Hunedoara, Călin Marian, a anunțat că în perioada 2021-2027, România va primi în total 31,5 miliarde EUR prin intermediul Politicii de Coeziune.

„România va primi în total 31,5 miliarde EUR prin intermediul Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat actualizat cu Comisia Europeană pentru promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale a regiunilor sale, precum și a tranziției sale verzi și digitale.

Domeniile de interes major ce vor îmbunătăți substanțial calitatea vieții românilor urmăresc:

Creșterea competitivității economice și a nivelului de digitalizare. Se vor acorda 4,33 miliarde EUR din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru sprijinirea transformării economice inovatoare și inteligente a României, contribuind la creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) și sprijinind cercetarea și inovarea, în special prin colaborarea dintre întreprinderi și universități.

Impulsionarea economiei verzi. Se vor realiza investiții în valoare de 6,75 miliarde EUR din FEDR și din Fondul de Coeziune în tranziția verde, în special în sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversității, crearea de spații verzi, gestionarea riscurilor și măsuri de mobilitate urbană durabilă.

Modernizarea sistemului de sănătate. Vor fi realizate investiții în valoare de 2,3 miliarde EUR pentru asigurarea accesului cetățenilor la sănătate și pentru îmbunătățirea calității, a eficacității și a rezilienței sectorului medical.

Ocuparea forței de muncă, competențe și combaterea sărăciei. Se vor aloca 7,3 miliarde EUR din Fondul Social European Plus (FSE+) pentru îmbunătățirea accesului la piața muncii, cu un accent special pe scăderea ratei șomajului în rândul tinerilor, pe o educație de calitate și favorabilă incluziunii, pe dezvoltarea de noi competențe și pe formare.

Pescuitul durabil. Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit (FEAMPA) va investi 162,5 milioane EUR în pescuitul și acvacultura durabile, în conservarea resurselor biologice acvatice din Marea Neagră și în aplicarea activităților de control al pescuitului” a anunțat Prefectul Hunedoarei.

1 thought on “Călin Marian: România va primi în total 31,5 miliarde EURO prin intermediul Politicii de Coeziune în perioada 2021-2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *