Iulian Balaj: Toate școlile din Ștei vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală
Primarul din Ștei, Iulian Balaj, a anunțat astăzi că toate școlile din Ștei vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală.
„Unitățile de învățământ preuniversitar din localitatea noastră vor beneficia printr-un proiect pe fonduri europene de echipamente de protecție medicală, necesare combaterii crizei sanitare generată de virusul SARS-COV-2.
Proiectul in valoare totală de 3 519 499 lei a fost depus și este implementat de Primăria Ștei, prin POIM Componenta 1: REACT-EU – Consolidarea capacității unităților de învățământ de stat în vederea gestionarii situației de pandemie generată de virusul Sars Cov-2, Operaţiunea: Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de COVID 19 şi al consecinţelor sale sociale.
Astfel, fiecare școală va beneficia de următoarele echipamente medicale:
- sterilizator portabil UV-C pentru obiecte și suprafete – 12 buc;
- poartă de trecere pentru scanare electronică – 12 buc;
- nebulizator – 12 buc;
- dispersor automat dezinfectant cu picior – 102 buc;
- dozator dezinfectant cu senzor – 120 buc;
- dispenser prosoape de hârtie – 58 buc;
- coș de gunoi cu capac și pedală – 195 buc;
- termometru non contact – 16 buc;
- covoraș dezinfectant pentru întrare – 64 buc;
- dezinfectant pentru suprafețe și mâini, cât și pentru nebulizator;
- măști, mănuși de protectie;
Le mulțumim colegilor din Primăria Orașului Ștei, consilierilor locali și unităților de învățământ, pentru efortul depus în vederea câștigării și implementării acestui proiect” a anunțat Iulian Balaj.