Florin Nuțea: Începând cu 2023 toate taxele si impozitele se vor mări cu 50%, practic noi cetățenii de rând suntem jefuiți ca la drumul mare
Florin Nuțea, liderul AUR al Țării Zarandului, critică dur partidele de guvernământ PSD și PNL, pe care le acuză de ipocirize: pe de o parte măresc salariile politrucilor din executiv și din administrație, dar pe de altă parte NU au soluții cu privire la creșterea cuantumului taxelor și impozitelor pe care românii de rând trebuie să le achite.
Nuțea îi trage de urechi și pe liderii locali ai PSD și PNL care s-au tot lăudat cu reducerea facturilor la curent cu 50% în zona Brad dar pentru moment a rămas doar o altă promisiune neonorată: „In urmă cu mai bine de două luni, liderii locali de la PSD și PNL, s-au bătut pe o promisiune, respectiv: toti cetateni de pe raza comunelor, Baia de Cris, Criscior, Bucuresci, Blajeni, Buces, Luncoi, Ribita, inclusiv Municipiul Brad vor beneficia de o reducere de 50% (jumătate) din prețul final al facturilor de energie electrică și termică.
Pentru Brad a fost stabilit și termen de depunere a actelor, de parcă se grăbeau sa implementeze ordonanța respectivă.
Cum era și ușor de anticipat, a luat naștere și un miniscandal intre liderul județean Laurențiu Nistor PSD si liderul județean Călin Petru Marian PNL, pe motivul: ba ca PSD, ba ca PNL a initiat legea.
Până la urmă nu conteaza cine si cum a inițiat Ordonanța respectivă, important este că ar fi fost un adevărat ajutor pentru cetățeni, însă la momentul actual toată lumea tace malc… un fel de comă indusă a bunului simț.
Acum tot PSD si PNL au venit cu o ordonanța prin care măresc salariile Primarilor și a Președinților de Consilii Județene, Administratori, etc, prin care putem presupune că de ceva vreme, Guvernul nu are bani să mărească salariile, nu au bani, nu au soluții să compenseze facturile la energia electrică și energia termică, DARR, SURPRIZA, au gasit bani pentru măririle salariale dar nu au gasit soluții să implementeze Ordonata 27 / 1996 art. 8 alin (4) complectarile ulterioare Ordinului comun nr. 527/321/1335/1009/955/2022 privind compensarea energiei electrice si energia termică.
Știti de unde au găsit bani pentru măririle salariale?
Începând cu 2023 toate taxele si impozitele se vor mări cu 50%, practic noi cetățenii de rând suntem jefuiți ca la drumul mare:
- Scumpesc energia electrică, scumpesc combustibilul, alimentele, asigurările, etc.
- Ies în față cu promisiuni electorale gen ordonanta nr. 27/1996
- Măresc salariile Primarilor, Președinților de Consilii Județene, Administratorilor Publici si Prefecților
- Măresc taxele și impozitele începând cu 2023 cu 50% pentru a avea bani de salarii!
În concluzie, mulți, hoți, leneși, politicienii noștri merită o mărire de salarii… vorba aia: cum ne fură ei, nu ne fură nimeni. Și ca hoția să fie desăvârșită, și-au mărit singuri salariile. Somn ușor români! Politicienii voștrii vă veghează portofelul”.