Un teren multisport, finanțat prin fonduri europene, a fost inaugurat azi în Bucureșci
Un teren multisport, finanțat prin fonduri europene, a fost inaugurat astăzi în Bucureșci.
„Valoarea proiectului este de aproximativ 80.000 de euro și pune la dispoziția beneficiarilor, cetățenii comunei Bucureșci un stadion sintetic multifuncțional, o pistă de alergare și de biciclete, nocturnă, dar și spații administrative.
Îl felicit pe domnul Primar liberal Mircea Ghilean pentru realizarea acestui obiectiv și mă bucur că astăzi am fost în mijlocul acestei comunități” a declarat deputatul Vetuța Stănescu, președintele PNL Hunedoara, care a fost prezentă la eveniment.
Și Prefectul Călin Marian a lăudat investiția: „Bazele sportive destinate atât amatorilor, cât și sportivilor, au un rol important în comunitățile locale, fie că vorbim despre cele din mediul rural, fie despre cele din mediul urban. Sănătatea tinerilor și a amatorilor de mișcare trebuie să fie pe primul loc!”




