Vine gerul: Câmpeni – 17°, Brad – 15°, Beiuș – 13°, Huedin – 14°, Zlatna – 15°! De când începe urgia?
Vremea se răcește și va devi geroasă, din acest sfârșit de săptămână, în cea mai mare parte a României. Perioada de frig va dura până la mijlocul lunii februarie: Este vorba despre un nou episod de vreme foarte rece, de data aceasta.
„Săptămâna viitoare vor fi temperaturi care pe parcursul nopților vor fi preponderent negative, cu cele mai coborâte valori nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, unde este posibil să consemnăm valori sub -15 grade, dar și în regiunile intracarpatice.
Săptămâna 6-13 februarie, așa cum arată și actualizarea estimărilor meteorologice, din punct de vedere al regimului de temperaturi este o săptămână mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării.
Și într-adevăr, până la sfârșitul lunii februarie ne așteptăm la un semnal din perspectiva unui deficit al cantităților de precipitații, în mod tradițional luna februarie fiind cea mai săracă lună în precipitații a anului și a iernii.
Din a doua parte a lunii februarie ne așteptăm cel mult să înregistrăm la nivel local, mai ales în partea de sud şi sud-vest, temperaturi ușor peste normă”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, potrivit antena3.ro.