Accident pe DN76, Deva-Brad la Vălișoara: Un șofer a intrat pe contrasens
Accident pe DN76, Deva-Brad la Vălișoara: Un șofer a intrat pe contrasens.
„La data de 16 august 2023, în jurul orei 16:25, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Vălișoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 76, pe raza comunei Vălișoara, din direcția Brad către Deva, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani, din județul Iași.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 45 de ani, din județul Iași, pasageră a autoturismului condus de bărbatul de 42 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.