Prefectul Călin Marian: Avram Iancu rămâne în filele istoriei drept un simbol al dreptății, al curajului și al unității
Politicieni de la putere şi din opoziţie au fost prezenţi duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, județul Hunedoara, organizate cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu – Crăișorul Munților. Manifestările au debutat cu oficierea unui serviciu religios şi au continuat cu evocarea istorică a evenimentului. La Ţebea au fost prezenţi politicieni de la putere, printre care preşedintele PNL şi al Senatului Nicolae Ciucă, secretarul general al PNL Lucian Bode, ministrul Economiei Ştefan-Radu Oprea şi ministrul Familiei Natalia Intotero. Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a reamintit despre proiectul iniţiat în Parlament pentru declararea Anului „Avram Iancu”.

„Astăzi a fost o zi importantă pentru toți românii. La Panteonul Moților de la Țebea, l-am evocat și l-am omagiat pe Avram Iancu, cel mai mare Erou Național al românilor din Transilvania, personalitatea care rămâne în filele istoriei drept un simbol al dreptății, al curajului și al unității.
Si în acest an, alături de sute de români, l-am comemorat pe bravul nostru Iancu, moțul care a a luptat și s-a sacrificat pentru libertatea și unitatea noastră.
Ceremonia din acest an s-a bucurat de prezența multor lideri politici, care recunosc importanța lui Avram Iancu și rolul acestuia la nivelul societății noastre, iar pe această cale, le transmit mulțumiri tuturor celor care au acceptat invitația adresată de Instituția Prefectului: Președintelui Senatului, Nicolae Ionel Ciucă, Secretarul General al Guvernului, Mircea Abrudean, Secretarul General al Partidului Național Liberal, Lucian Bode, deputatul Vetuța Stănescu, precum și europarlamentari, senatori, deputați și primari din județul Hunedoara și județele limitrofe” a declarat de la Țebea, Prefectul Hunedoarei, Călin Marian.
