Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul...
Crăciun
Aproape toate sărbătorile sunt însoțite, în satul românesc, de pâinea ritualică. Astfel, de Crăciun, alături de puterea cu care este...
Primul Târg de Crăciun organizat la Castelul Săvârşin, care şi-a deschis vineri porţile, îşi aşteaptă vizitatorii şi duminică, într-o atmosferă...
Meteorologii de la ANM cred că vom avea sărbători fără zăpadă, cu temperaturi neobișnuit de mari, în nord-estul țării. De...
Miercuri, 13.12.2023, s-a desfășurat spectacolul din cadrul Concursului Regional „Tradiții și obiceiuri de Crăciun”, aflat la cea de-a XIII-a ediție....
Jocul popular făcea parte din însăşi fiinţa ţăranului, acesta permiţându-i să se manifeste în societate, sub privirile întregului sat. „De...
Administrația Națională de Meteorologie a emis estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 11 –...
Asociația GAL Napoca Porolissum organizează, cu bucurie și entuziasm, Târgul de Crăciun Vine Moșul dela GAL la Mărișel!, un eveniment...
XPN Christmas Party - Leaders Private Evening este evenimentul VIP al platformei de networking XPN si este rezervat Partenerilor XPN...
Meteorologii de la ANM estimează că în prima jumătate a lunii decembrie va fi frig, cu temperaturi mai coborâte decât cele normale....
Atmosferă de Crăciun, ca niciunde în România, lângă Târgul de Crăciun: Cel mai nou local al Clujului - Perfetto Winter...
Autoritatea Național Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță că monitorizează atent evoluția focarelor la nivel național, atât în...
Pentru decembrie anul curent, site-ul de profil - accuweather.com arată că mai multe zile cu ninsoare vor fi în preajma Crăciunului....
Trei zodii vor avea noroc cu carul până de Crăciun. Cei născuți în respectivele zodii trebuie să profite din plin...
Meteorologii au emis și o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, predominant ninsori, și intensificări ale vântului care va...
Luni, 26 decembrie a.c., în jurul orei 21.30, pe D.N.75, în localitatea bihoreană Băița, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei...
Cât au ajuns să coste patru cârnați la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca? „Mi-a stat mâncarea-n gât” titrau cei de...
În data de 25 decembrie 2022, în jurul orei 01:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat...
În prag de sărbătoare, colegii jandarmi din cadrul Detașamentului Câmpeni, au fost alături de sufletele celor a căror viață a...
Castelul Corvinilor din Hunedoara va avea un program special în perioada sărbătorilor de iarnă. Porțile acestuia vor fi închise numai...
Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria...
De Crăciun, pompierii de la ISU Alba au adus o rază de lumină și bucurie unor familii din Munții Apuseni....
Potrivit meteorologilor vremea va fi mai caldă decât ar trebui până în ajunul Crăciunului, dar se va răci începând cu...
Miercuri, 14 decembrie, la Brad s-a desfășurat spectacolul din cadrul Concursului Județean „Tradiții și obiceiuri de Crăciun” aflat la cea...
Fără doar și poate, cele mai discutate subiecte din ultimele două săptămâni au fost: prețurile de Târgul de Crăciun din...
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie estimează că în intervalul 5 decembrie – 2 ianuarie, temperaturile vor fi mai...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. De Crăciun, vremea va fi ca altă...
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pe patru săptămâni. Meteorologii anunță cum va fi vremea în luna decembrie...
Peste 30 de mii de pomi de Craciun sunt oferiti spre vanzare de catre Regia Nationala a Padurilor – Romsilva,...
Carmen de la Sălciua a „furat” startul: Are un brad de Crăciun superb și a filmat un colajul de colinde....
După Crăciun, în 27 decembrie, la Brad, interpretul de muzică de petrecere românească din Ardeal - Ovidiu Rusu, va concerta...
Ardelenii se pregătesc deja cu bucurie de sărbătorile de iarnă, în special de Crăciun și, chiar dinaintea lunii decembrie, aceștia...
Jazz Like That revine anul acesta pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca cu un concert extraordinar dedicat sărbătorilor...
Meteorologul ANM Mirela Polifronie a explicat care sunt șansele ca de sărbători să ningă abundent în țara noastră, mai exact...
Conform Codului Muncii, în fiecare an salariații români (și aici ne referim în general la bugetari) vor avea dreptul la...
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Filiala de Cruce Roșie a Județului Alba a inițiat o campanie umanitară, ajutând cu pachete...