Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni: Lupta de pe Muntele Mare!

articol publicat în iulie 15, 2020

În comuna Bistra de pe Valea Arieşului a avut loc după instaurarea regimului comunist, în martie 1949, cea mai mare bătălie dintre un grup de rezistenţă şi Securitate.

Rezistența anticomunistă din Munții Apuseni și lupta de pe Muntele Mare au fost bine prezentate într-un studiu prezentat de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

Nicolae Dabija și fraţii Traian şi Alexandru Macavei au hotărât să se retragă în Munții Apuseni şi să formeze un grup de rezistenţă în această zonă, cu ajutorul căruia să treacă la „acţiuni armate” de împotrivire faţă de noul regim (primăvara anului 1948). În munți au găsit mai multe organizaţii de rezistenţă deja formate, de exemplu cele conduse de Alexandru Maxim, Ştefan Popa şi Leon Şuşman, încercând să își unească forțele în această luptă.

La 22 decembrie 1948 are loc atacul asupra Percepţiei din Teiuş. În februarie 1949, grupurile de luptători se instalează în Muntele Mare.

În primăvara anului 1949, Nicolae Dabija a fost rănit şi capturat de organele de Securitate, ulterior anchetat şi torturat de lt. col. Gheorghe Crăciun. A fost condamnat la moarte şi executat în dimineaţa zilei de 28 octombrie 1949, împreună cu alţi 6 membri ai grupului de rezistenţă anticomunistă (Ion Scridon, Traian Mihălţan, Titus Onea, Gheorghe Opriţă, Silvestru Bolfea, Augustin Raţiu) şi apoi aruncaţi într-o groapă comună, în cimitirul reformaţilor din Sibiu.

În vara anului 1949, cei doi fraţi Macavei au luat contact cu Liga Ardeleană a Moţilor. La 30 iulie 1949 aceştia au fost încercuiţi de Securitate într-o şură de la marginea com. Muşca. Preveniţi de gazdă, fraţii Macavei au reuşit să scape, dar au fost grav răniţi. Pentru a nu fi arestat, Alexandru Macavei s-a sinucis, iar Traian s-a refugiat la o persoană de sprijin, care l-a ascuns până ce s-a vindecat. La 20 septembrie 1949, Traian Macavei a plecat spre Arad, cu intenţia de a trece în Iugoslavia, însă a fost arestat în împrejurări încă neelucidate în totalitate.

Alexandru Maxim a depus o activitate intensă, formând grupuri de rezistenţă în toate comunele de pe Valea Gălzii (Galda de Jos, Mesentea, Benic, Galda de Sus, Poiana Gălzii, Cetea, Întregalde şi Mogoş) şi Valea Mureşului (Teiuş, Mihalţ, Oiejdea, Obreja, Leorinţ, Băgău, Sântimbru).

Printre liderii din aceste comune amintim: în Mogoş – Marian Simion şi Nicolae Bogdan, în Întregalde – Mihai Florinc şi Sabin Vandor, în Galda de Sus – Petru Micu şi Zaharia Nistor, în Benic – Aron Laslo şi Petre Pascu, în Galda de Jos – Florian Picoş şi Vasile Crişan, în Oiejdea – Vasile Fleşeriu, în Sântimbru – Partenie Fleşeriu, în Mihalţ – Simion Haţegan şi Ioan Bedeleanu, în Obreja – Petru Mărgineanu şi Gheorghe Haţegan, în Ciunga – preotul greco-catolic Virgil Nicoară, în Cetea – Sabin Crişan, în Băgău – Vasile Voicu.

Ştefan Popa („Nuţu”) era fiul preotului ortodox din com. Decea, jud. Alba. Grupul era cantonat pe Muntele Capra, dar Ştefan Popa îşi crease reţele de susţinere în mai multe comune din zonă (Teiuş, Tibru, Cetea, Mesentea, Gârbova de Jos, Cacova, Ciugudu de Sus, Băgău, Beldiu, Racheş, Ciumbrud). Ştefan Popa, Cornel Pascu şi Nicolae Moldovan au fost ucişi de Securitate.

Au fost condamnate peste 300 de persoane (în mare majoritate țărani) pentru legăturile avute cu grupurile de rezistenţă din zonă. Toate aceste procese s-au desfăşurat în perioada octombrie 1949 – februarie 1950, organizarea lor fiind amânată de mai multe ori, până în momentul în care anchetatorii au reuşit să adune „probe” care să le garanteze aplicarea unor pedepse cât mai aspre” arată studiul CNSAS.

 1,211 vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *