Accident în Gilău: O mașină, proiectată în afara carosabilului și rămasă suspendată pe un gard. Traficul este complet blocat!
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea Gilău, județul Cluj, unde un autoturism a fost proiectat în afara carosabilului, rămânând suspendat pe un gard, într-o poziție periculoasă. Incidentul a atras imediat atenția trecătorilor și a blocat complet traficul în zonă.
Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate două autoturisme și un TIR. La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, care au acționat cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău.
Deși nu au fost victime încarcerate, un bărbat a fost rănit în urma impactului și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Ce spun polițiștii?
Din primele cercetări efectuate la fața locului, reiese că accidentul a fost provocat de un tânăr de 26 de ani, din comuna Gilău, care conducea un autoturism din direcția Cluj-Napoca spre Gilău. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor cu semiremorcă), condus de un bărbat de 42 de ani din județul Bihor.
În urma impactului, elemente din caroseria celor două vehicule au ricoșat într-un al treilea autoturism aflat în deplasare în apropiere, provocând avarii.
Echipajele de poliție, pompieri și ambulanță sunt în continuare prezente la fața locului, iar traficul este complet blocat până la finalizarea operațiunilor de intervenție și cercetare.
Cauzele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite în urma anchetei desfășurate de polițiștii clujeni.