Ovidiu Cîmpean (PNL): „Extinderea vaccinării anti-HPV este un pas simplu, dar cu un impact enorm. Putem salva vieți”
Camera Deputaților a adoptat astăzi o inițiativă legislativă cu un puternic impact în domeniul sănătății publice. Proiectul, inițiat de deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, prevede extinderea gratuită a vaccinării anti-HPV pentru toate fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani.
„Este un pas simplu, dar cu un impact enorm: putem preveni cancerul de col uterin și alte boli asociate HPV, putem salva vieți și putem reduce suferința”, a declarat deputatul Ovidiu Cîmpean într-un mesaj public după votul din plen.
România se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană, în ciuda faptului că această formă de cancer este aproape 100% prevenibilă. Potrivit datelor oficiale, anual peste 1.800 de femei românce își pierd viața din cauza acestui diagnostic: „România are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prin cancer de col uterin din UE, în ciuda faptului că este un cancer aproape 100% prevenibil. Anual, peste 1.800 de femei își pierd viața. Nu mai putem accepta această realitate!”
Prin adoptarea acestei legi, România face un pas esențial către atingerea obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030, un țel stabilit de Organizația Mondială a Sănătății în cadrul strategiei globale de eliminare a cancerului de col uterin: „Prin votul de azi, România se aliniază obiectivului european de acoperire vaccinală de 90% până în 2030. Această lege trebuie să fie doar începutul.”
Deputatul Ovidiu Cîmpean a subliniat și necesitatea unei campanii naționale de informare, pentru a combate valul de dezinformare care afectează sănătatea publică: „Să vorbim deschis despre avantajele vaccinării. Să combatem frica, minciunile și teoriile conspiraționiste care pun în pericol sănătatea publică. Să înlocuim dezinformarea cu educația. Să dăm voce medicilor, părinților, profesorilor și tinerilor care știu că știința salvează vieți.”
Într-un apel la unitate politică și responsabilitate colectivă, Cîmpean a mulțumit tuturor colegilor din Parlament care au votat proiectul, subliniind că sănătatea românilor trebuie să fie mai presus de orice diferență politică: „Azi am demonstrat că știm să facem politici publice bazate pe dovezi, responsabilitate și grijă reală pentru oameni. Votul de azi este pentru mii de familii. Pentru viitor. Pentru viață.”
Amice ai luat-o pe arătură.Nu ai decât să-ți vaccinezi neamurile și pe cine vrei din cunoscuții tai,dar lasa-ne pe noi in pace cu legea propusă de tine.Cu vaccinarea din pandemie, ați reușit să vă puneți în cap oamenii.Ati nenorocit o mulțime de oameni, și asta nu-i o „teorie a conspirației”!!!!!