Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Emil Pîrțoc: „România era obligată să intre în UE, altfel o luam razna”

Emil Pîrțoc: „România era obligată să intre în UE, altfel o luam razna”

Invitat la podcastul „Lumea lui Avarvarei”, primarul comunei Iclod, Emil Pârțoc, a vorbit deschis despre importanța apartenenței României la Uniunea Europeană și despre lipsa de implicare eficientă a clasei politice românești în valorificarea avantajelor acestei apartenențe.

„Deci România era obligată să intre în Comunitatea Europeană pentru că noi avem un ADN puțin bolnav. Și dacă nu ne trage cineva de urechi, sau dacă nu ne urmărește cineva, o luăm razna. Și o spun fără perdea. Faptul că noi suntem în Comunitatea Europeană e foarte bine. Faptul că nu știm să profităm la maxim de acest aspect”, a declarat edilul.

„Avem o voce importantă în Parlamentul European, dar nu știm să o folosim”

Pârțoc a povestit că, în martie, a participat cu un grup de liberali la Bruxelles, unde a aflat că România ocupă locul șase în Uniunea Europeană ca număr de eurodeputați. „Și am întrebat-o pe doamna de acolo… cum, Doamne iartă-mă, avem o voce atât de importantă și un număr atât de important de europarlamentari și noi nu reușim să ne impunem? Aici e problema noastră. Nu că nu ne ajută Uniunea Europeană. Banii ajută”, a subliniat primarul.

În opinia sa, problema ține de atitudine și de capacitatea de negociere: „Când ai o abordare cu Comunitatea Europeană, trebuie să ai o abordare pe picior de egalitate. Dacă UE îți cere de 5 ani să scoți pensiile speciale, fă ceva în sensul ăsta”.

Comparația cu Bulgaria și stagnarea României

Edilul a atras atenția asupra faptului că Bulgaria va adopta moneda euro de la 1 ianuarie 2026, în timp ce România a rămas în urmă: „Am fost împreună, braț la braț, cu Bulgaria. Oare ce s-a întâmplat pe parcurs? Că Bulgaria a reușit să îndeplinească toate condițiile și noi ne-am certat… am făcut rotative, am negociat posturi, nu soluții pentru români”.

Date statistice: beneficiul net al apartenenței la UE

De la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007, și până la începutul anului 2025, România a primit fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 100,65 miliarde de euro. În aceeași perioadă, contribuția țării noastre la bugetul UE a fost de circa 32,87 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un beneficiu net de 67,78 miliarde de euro.

Apartenența la UE a adus, pe lângă finanțare, și libertatea de a munci și de a studia în orice stat membru, acces la o piață unică de peste 450 de milioane de consumatori și protecție prin legislația europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *