Lucrări pe autostrăzile și drumurile naționale din nord-vestul țării pe A3, A10, DN 18B, DN7, DN 17 și DN 19A
DRDP Cluj anunță că, în această perioadă, se desfășoară mai multe lucrări de întreținere și reparații pe autostrăzile și drumurile naționale din nord-vestul țării.
Tipuri de lucrări în derulare:
- Înlocuire parapete metalice avariate: pe autostrada A3 (județul Cluj), autostrada A10 (județul Alba) și DN 18B (județul Maramureș).
- Reparații prin stropiri succesive: pe DN 18 (județul Maramureș).
- Reciclare in situ: pe DN 19B (județul Sălaj).
- Reparații în perioada de garanție: pe DN 1Y (județul Bihor).
- Înlocuire indicatoare rutiere deteriorate: pe DN 7 (județul Alba) și DN 19F (județul Satu Mare).
- Colmatare fisuri: pe DN 19A (județul Satu Mare).
- Așternere covor asfaltic: pe DN 17 (județul Bistrița-Năsăud).
- Cosire vegetație: pe autostrada A3 (județul Cluj) și DN 1F (județul Satu Mare).
Aceste lucrări fac parte din programul de întreținere curentă a infrastructurii rutiere și au ca scop îmbunătățirea siguranței și a condițiilor de trafic pentru participanții la circulație.