Mărișelul, gazda ediției a VIII-a a Zilei Muntelui și a Zilei Satului Românesc
Comunitatea din Mărișel, una dintre cele mai mari și mai pitorești așezări de pe culmile Apusenilor, a fost duminică, 28 septembrie 2025, în centrul atenției, găzduind ediția a VIII-a a Zilei Muntelui. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Mărișel, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, și s-a desfășurat sub semnul Zilei Satului Românesc.
Manifestările au început la ora 12:30, cu un moment emoționant dedicat cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Acestea au fost purtate în căruțe tradiționale până la biserica satului, unde au primit binecuvântarea preotului. Mai apoi, în curtea Primăriei, primarul comunei, Viorel Ghic, le-a felicitat și le-a înmânat diplome de recunoștință, sub aplauzele familiilor și ale celor prezenți.
În deschiderea evenimentului, edilul a subliniat legătura puternică dintre comunitatea moțească și tradițiile sale, iar Adriana Irimieș, managerul Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, a remarcat frumusețea modului în care obiceiurile sunt transmise de la o generație la alta: „Ne bucurăm să vedem cum copiii și tinerii urcă pe scenă alături de părinți și bunici, continuând povestea satului românesc.”
De la ora 13:00, scena s-a animat printr-un amplu spectacol folcloric. Publicul a aplaudat evoluția copiilor și tinerilor din programul „Tradiții Clujene”, dar și prestațiile Grupului tradițional „Mărișana” și ale Taragotiștilor din Mărișel. Ansamblul folcloric „Nepoții Iancului” a adus în fața spectatorilor dansuri și obiceiuri specifice satului, iar artiști îndrăgiți ai zonei, precum Nicolae și Mihai Badiu, Dana Purcel, Anicuța Roșu, Andra și Ana Maria Mariș, Patricia Popa, Diana și Denisa Todea, Mihaela și Magdalena Abrudan, au încântat audiența cu cântece pline de energie și emoție.



Ziua Muntelui, instituită prin lege în 2002 și sărbătorită anual pe 14 septembrie, are scopul de a atrage atenția asupra importanței zonelor montane și a sfârșitului pășunatului în Carpați. În același timp, Ziua Satului Românesc, celebrată în ultima duminică din septembrie, prin Legea nr. 44/2020, recunoaște rolul fundamental al comunităților rurale în păstrarea identității naționale și a tradițiilor.
Mărișelul, loc unde tradiția rămâne vie, păstrează obiceiuri de patrimoniu imaterial, precum Colindatul Junilor, inclus în lista UNESCO. Organizarea Zilei Muntelui aici a adus un plus de vizibilitate comunei și a demonstrat încă o dată forța unei comunități unite, care își respectă trecutul și îl transmite generațiilor viitoare.