Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Laurențiu Nistor cere deblocarea proiectului minier Rovina: „Hunedoara riscă să piardă o investiție strategică europeană”

Laurențiu Nistor cere deblocarea proiectului minier Rovina: „Hunedoara riscă să piardă o investiție strategică europeană”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis o nouă scrisoare deschisă adresată Președintelui României, Parlamentului și Guvernului, în care atrage atenția asupra blocajelor administrative care împiedică demararea Proiectului Minier Rovina, una dintre cele mai importante investiții strategice din domeniul resurselor minerale din Uniunea Europeană.

În documentul semnat și transmis către Președintele României, Nicușor Daniel Dan, președintele Senatului, Mircea Abrudean, președintele Camerei Deputaților, Sorin Mihai Grindeanu, Prim-ministrul Ilie Gavril Bolojan, Viceprim-ministrul Marian Neacșu și Secretarul General al Guvernului, Radu Ștefan Oprea, liderul hunedorean avertizează că lipsa de acțiune din partea autorităților centrale pune în pericol un proiect economic de interes național și european.

„Hunedoara riscă să devină un cimitir industrial și social”

„Mă adresez Domniilor Voastre ca reprezentant al unui județ care se află în pragul distrugerii economice prin închideri, amânări și indiferență. Mari unități industriale sunt închise, proiecte strategice zac blocate, iar speranța oamenilor dispare odată cu fiecare loc de muncă pierdut. Dacă nu se intervine acum, județul Hunedoara riscă să devină un cimitir industrial și social, o rană deschisă pe harta țării”, a transmis Laurențiu Nistor în scrisoarea sa.

Președintele Consiliului Județean avertizează că lipsa unei reacții ferme din partea Guvernului transformă Hunedoara într-o regiune abandonată economic, deși județul dispune de resurse minerale și energetice de importanță strategică.

Proiectul Rovina – investiție strategică blocată administrativ

Proiectul minier Rovina, situat în județul Hunedoara, a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern din 9 noiembrie 2018, care a acordat companiei SAMAX licența de exploatare pentru o perioadă de 35 de ani.

Conform datelor oficiale, resursele identificate în cele trei zăcăminte din perimetrul Rovina însumează 406 milioane de tone de minereu, conținând peste 635.000 de tone de cupru — a doua cea mai mare resursă de cupru din Uniunea Europeană — și aproximativ 300 de tone de aur.

Proiectul prevede crearea a 2.000 de locuri de muncă în faza de construcție a facilităților de producție și peste 600 de locuri de muncă directe în etapa de exploatare, la care se vor adăuga alte 1.500 – 2.000 de locuri de muncă indirecte în zona afectată de investiție.

În ciuda potențialului economic și social, exploatarea nu a putut începe nici până astăzi, din cauza blocajelor administrative generate de lipsa armonizării legislației naționale cu cea europeană.

Apel la Ministerul Economiei: „Ministrul pare că este în adormire”

Laurențiu Nistor acuză Ministerul Economiei de pasivitate și lipsă de implicare în clarificarea cadrului legislativ necesar pentru implementarea proiectului.

„Deși, la 25 martie 2025, Comisia Europeană a declarat Proiectul Rovina drept investiție de interes strategic la nivelul Uniunii Europene, în baza Regulamentului pentru Materii Prime Critice (CRMA – EU 2024/1252), exploatarea nu poate începe nici astăzi. Cauza principală o reprezintă blocajul administrativ generat de lipsa armonizării legislației naționale cu cea europeană. Personal am facilitat o întâlnire cu ministrul economiei pentru a prezenta situația, însă niciun răspuns, ministrul pare că este în adormire”, a afirmat președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Solicitare fermă către Guvernul României

În finalul scrisorii, Laurențiu Nistor solicită Guvernului să urgenteze armonizarea legislației românești cu Regulamentul CRMA al Uniunii Europene, astfel încât proiectul minier Rovina să poată demara „în condiții legale, transparente și conforme cu standardele europene”.

„Întârzierea acestei proceduri reprezintă o formă de blocaj instituțional nejustificat, cu efecte directe asupra dezvoltării economice a județului Hunedoara”, a conchis liderul județean.

Un proiect strategic pentru România și Uniunea Europeană

Declarația Comisiei Europene din martie 2025, prin care proiectul Rovina a fost inclus pe lista investițiilor strategice europene în domeniul materiilor prime critice, plasează România într-o poziție favorabilă pe harta energetică și industrială a Uniunii.

Întârzierea implementării riscă, însă, să compromită acest avantaj, privând județul Hunedoara de o șansă unică la reconstrucție economică și la reindustrializare.

2 thoughts on “Laurențiu Nistor cere deblocarea proiectului minier Rovina: „Hunedoara riscă să piardă o investiție strategică europeană”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *