Acțiune a polițiștilor din Alba pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori: Au intrat în firmele drujbarilor și în TIRurile lor!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Serviciul de Ordine Publică, au desfășurat la data de 24 octombrie 2025 o amplă acțiune cu efective mărite, având ca scop prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori.
Potrivit IPJ Alba, au fost vizate și faptele ilegale asociate exploatării, circulației, depozitării, prelucrării primare și comercializării materialului lemnos. La activitate au participat și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba, care au oferit sprijin de specialitate în verificarea legalității operațiunilor silvice.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate 32 de controale privind proveniența, depozitarea, transportul și valorificarea materialului lemnos. Totodată, polițiștii au verificat 35 de autovehicule și au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.315 lei.
De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 39,59 metri cubi de material lemnos, evaluată la 11.258 de lei, aceasta fiind predată ocoalelor silvice competente, conform procedurilor legale.
Reprezentanții IPJ Alba transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic, protejarea fondului forestier și asigurarea respectării legislației privind regimul materialului lemnos.