Laurențiu Nistor, mesaj emoționant de Ziua Națională, la Țebea: „Adevăratul respect față de eroi nu se stinge”
La Țebea, în Panteonul Moților, Ziua Națională a României a fost marcată într-un cadru solemn, încărcat de istorie și simbolism. Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis un mesaj profund, subliniind importanța păstrării vie a memoriei eroilor care au zidit identitatea națională. Alături de liderul Hunedoarei, au fost prezenți deputatul Natalia Intotero, administratorul județului – Costel Avram și primarul de Brad – Florin Cazacu.
„Astăzi, la Țebea, în Panteonul Moților, am sărbătorit Ziua Națională a României, vegheați de Eroul Național Avram Iancu și de gorunii seculari. De ani buni, acest loc găzduiește momente de comemorare și reflecție, iar continuitatea acestor demersuri arată că datoria noastră față de eroi nu se stinge. Adevăratul respect a memoriei eroilor noștri nu se rezumă doar la cuvinte frumoase, ci rezultă din faptul că venim an de an, cu prețuire și recunoștință, să ne înclinăm în fața celor care au dat totul pentru acest pământ”, a declarat Nistor.
În discursul său, liderul județean a subliniat rolul fundamental al lui Avram Iancu, figura emblematică a moților și un simbol al demnității și libertății românești. „Eroul Național Avram Iancu, care-și doarme somnul de veci aici, în Panteonul Moților, este un simbol al demnității, al libertății și al dragostei de neam, un lider care a trăit și a luptat pentru România care urma să se nască, mult înainte ca țara noastră să fie așezată în forma ei firească pe hartă. Aici, la umbra gorunilor, înțelegem mai bine ce înseamnă curajul, jertfa și hotărârea”, a mai spus acesta.


Nistor a accentuat și semnificația profundă a zilei de 1 Decembrie, ca moment de unitate și solidaritate, valori care au stat la temelia formării statului român modern. „1 Decembrie ne amintește că România a fost construită de oameni care au știut ce înseamnă solidaritatea. De oameni care au înțeles că unitatea nu e un concept abstract, ci o forță care poate schimba destinul unui popor. Așa au fost moții, așa au fost toți eroii pe care îi pomenim astăzi: oameni care au pus binele comun înaintea interesului personal. Să ne inspirăm din puterea înaintașilor noștri, din modestia lor și din hotărârea cu care au crezut în România.”
Ceremonia de la Țebea a reunit reprezentanți ai autorităților locale, cetățeni și iubitori ai istoriei, care au dorit să îi aducă un omagiu lui Avram Iancu și tuturor eroilor neamului. Atmosfera solemnă, completată de simbolismul gorunilor seculari, a transformat evenimentul într-un moment de reculegere și reflecție asupra valorilor care definesc identitatea românească.
„La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!” a transmis, în încheiere, Laurențiu Nistor.