UMF Cluj își extinde proiectele educaționale la Baia Mare. Din toamnă va fi lansat programul Radiologie și Imagistică
Reprezentanții Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca au efectuat o vizită la extensia universitară din Baia Mare și la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, unde au avut loc discuții privind dezvoltarea colaborării dintre universitate, unitatea medicală și autoritățile locale.
Din delegația UMF au făcut parte rectorul universității, Anca Dana Buzoianu, conf. dr. Cosmin Caraiani, decanul Facultății de Asistență Medicală și Științe ale Sănătății, șef lucrări Liliana David, prodecan al facultății, precum și reprezentanți ai conducerii universității.
În cadrul întâlnirii au participat și reprezentanți ai administrației județene și ai sistemului medical, printre care președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, managerul spitalului, dr. Rareș Pop, directorul medical Bogdan Lucian și profesorul dr. Călin Pop.
Vizita a inclus o prezentare a investițiilor realizate în ultimii ani în cadrul spitalului, delegația UMF apreciind infrastructura modernă, dotările medicale și preocuparea pentru creșterea calității actului medical. O impresie deosebită a fost lăsată de Secția de Neonatologie, precum și de noile investiții în tehnologia imagistică medicală, prin centrele PET-CT și SPECT-CT.
Totodată, reprezentanții universității au evidențiat condițiile moderne oferite studenților de la programul Asistență Medicală Generală, care își desfășoară pregătirea practică și teoretică în cadrul extensiei universitare din Baia Mare.
Un subiect central al discuțiilor l-a reprezentat dezvoltarea extensiei UMF și extinderea ofertei educaționale. Potrivit rectorului Anca Dana Buzoianu, universitatea pregătește lansarea, începând din această toamnă, a unui nou program de studii dedicat domeniului Radiologie și Imagistică Medicală, cu durata de trei ani.
Reprezentanții universității susțin că noul program vine ca răspuns la cererea tot mai mare de specialiști în domeniul serviciilor medicale și are ca obiectiv atragerea tinerilor din Maramureș și din județele învecinate către o carieră în sănătate.
„Dorim să facem cunoscută această oportunitate de carieră pentru tinerii din Maramureș, care se pot pregăti în Baia Mare pentru o carieră dedicată sănătății populației, frumoasă, plină de satisfacții și cu o inserție imediată pe piața muncii”, a transmis rectorul UMF Cluj.
Oficialii universității au evidențiat și facilitățile puse la dispoziția studenților, printre care condițiile moderne de studiu, accesul la un spital modern pentru pregătirea practică, locurile de cazare și serviciile de masă oferite la costuri accesibile.
La finalul vizitei, reprezentanții UMF au felicitat conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” pentru obținerea statutului de spital clinic universitar și pentru investițiile realizate în infrastructura medicală, multe dintre acestea fiind finanțate din fonduri europene.
Conducerea universității consideră că parteneriatul dintre mediul academic, autoritățile locale și sistemul medical are perspective importante de dezvoltare și va contribui la formarea noilor generații de profesioniști din domeniul sănătății.