Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

A doua unitate de la Cernavodă, oprită din cauza secetei: Bolojan cere românilor să reducă din consum seara

A doua unitate de la Cernavodă, oprită din cauza secetei: Bolojan cere românilor să reducă din consum seara

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național, la scurt timp după Unitatea 1, ca urmare a nivelului extrem de scăzut al Dunării, provocat de seceta severă din acest an. Ministerul Energiei a precizat că necesarul de consum al populației și al operatorilor economici va fi acoperit integral, însă premierul interimar Ilie Bolojan a cerut cetățenilor să limiteze voluntar consumul de energie în orele de seară.

„Vom fi puși în situația să pornim tot ce se poate porni din punct de vedere al producției pe gaz și să recurgem la importuri”, a declarat Ilie Bolojan.

Potrivit premierului, cele două unități de la Cernavodă asigurau, împreună, aproximativ 1.300 de megawați, adică aproape 20% din consumul zilnic al României în această perioadă. Intervalul critic este cel dintre orele 20:00 și 23:00, când producția fotovoltaică scade, iar consumul rămâne ridicat — moment în care Bolojan a cerut populației și marilor consumatori industriali să aibă în vedere o reducere voluntară a consumului.

Debitul Dunării, sub jumătate din nivelul normal

Bolojan a explicat că, în mod normal, în această perioadă a anului debitul Dunării se situează între 3.900 și 4.500 de metri cubi pe secundă, însă valorile actuale au scăzut la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă, cu tendință de scădere în continuare. Centrala de la Cernavodă are nevoie de un anumit nivel al apei pentru a putea funcționa pompele care alimentează sistemul de răcire, iar sub pragul de siguranță echipele tehnice sunt nevoite să oprească reactoarele.

Premierul a estimat că perioada de oprire ar putea dura una-două săptămâni, în lipsa unor precipitații semnificative în bazinul inferior al fluviului, și a atras atenția că situația se complică și la nivel regional, întrucât și o parte din capacitatea centralei nucleare ungare de la Paks a fost redusă, ceea ce ar putea crește necesarul de import al Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *