Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Topul județelor cu accidentele rutiere în 2020: Vinerea este „neagră” iar intervalul „negru” este 17-19!

Topul județelor cu accidentele rutiere în 2020:  Vinerea este „neagră” iar intervalul „negru” este 17-19!

În cursul anului 2020 s-au înregistrat 22.836 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, rezultând 29.571 persoane accidentate, din care 5,6% persoane accidentate mortal.

Faţă de anul 2019, numărul persoanelor rănite a scăzut cu 29,6%, cel al accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale cu 26,7%, iar cel al persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 11,7%. Evident, aceste cifre trebuie interpretate sub rezerva faptului că în 2020 am trecut prin perioade de lockdown și de restricții severe de circulație. Prin urmare, comparațiile cu alți ani nu sunt neapărat relevante.

Ponderea accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale produse în localităţi a fost de 82,1% din total accidente, iar ponderea persoanelor accidentate mortal sau rănite a fost de 78,0% din total persoane accidentate.

Alte date interesante:

  • Din total persoane accidentate în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, în anul 2020, un număr de 18460, respectiv 62,4%, aveau vârsta de cel puţin 30 ani
  • După momentul producerii, ponderi mai mari ale numărului de accidente s-au înregistrat în lunile august (11,5% din numărul total de accidente), septembrie (11,0%) şi iulie (10,8%).
  • După condiţiile de luminozitate, 71,9% din numărul total de accidente au avut loc în timpul zilei şi după starea carosabilului, 83,7% din accidente au avut loc pe carosabil uscat.
  • Cele mai multe accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale s-au produs în regiunea NordEst, respectiv 3903 accidente.

Citește aici analiza INS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *