Angajații de la primăria din Ștei, SC Solceta SA și pompierii din Ștei au ecologizat zona stației de epurare și poligon Ștei
Orașul Ștei a participat în această lună la “Campionatul bihorean al curățeniei”, acțiune organizată de către ADI ECOLECT GROUP în parteneriat cu mai multe instituții din județul Bihor.
„În orașul nostru, a patra acțiune de ecologizare a fost realizata în data de 28.06.2021, prin voluntariat efectuat de angajații de la Primăria Orașului Ștei, SC Solceta SA și Stația de Pompieri Ștei, desfășurându-se în zona Stației de epurare și Poligon Ștei.
Acțiunea județeană va beneficia de sponsorizări prin care mai multe entități juridice țin să stimuleze atât interesul, cât și performanțele unităților administrative participante la întrecere.
În orașul nostru mobilizarea s-a desfășurat sub semnul voluntariatului și a vizat activități ale elevilor din școlile șteiene, dar și ale altor instituții, firme sau persoane fizice, care au dorit să se implice in acest “curent” de primenire a orașului.
Am dori să mulțumim tuturor celor care s-au implicat activ în aceste acțiuni, în special voluntarilor (atât din rândul elevilor, cât și a celorlalți cetățeni din oraș), ce și-au oferit serviciile în vederea creșterii amprentei ecologice urbane.
De altfel, voluntarii din orașul nostru s-au implicat de fiecare dată în acțiunile publice sau umanitare.
Solicitudinea lor în perioada restricțiilor stării de urgență pandemice (când au oferit ajutor la domiciliu câtorva zeci de persoane vulnerabile) sau la înlăturarea urmărilor calamităților datorate furtunei din anul 2017, precum și alte asemenea exemple, reliefează spiritul de unitate al șteienilor.
Trebuie să menționez faptul că odată cu trecerea la colectarea selectivă pe cinci fracții a deșeurilor a crescut considerabil calitatea actului de salubrizare din oraș.
În orașul nostru se face colectarea selectivă pe trei fracții de 6 ani, fapt care a redus considerabil cantitățile de deșeuri precum și eliminarea depozitelor neconforme, din această cauză cantitățile colectate în urma acestor acțiuni sunt foarte mici (aproximativ 5 metri cubi) și evident că această cantitate mică nu ne îndreptățește la câștigarea concursului. Marele beneficiu al nostru este acela că am făcut un salt important în educarea cetățenilor pentru colectarea selectivă a deșeurilor, încercând să facem din aceasta un adevărat etos local.
Acest tur de forță, (dat de participarea la concurs, prin care am angrenat un sistem de colectare în oraș și în zonele periferice), a adus o primenire generală și cred că reiterarea acțiunilor de acest gen ar fi foarte stimulativa și eficientă și în viitor.
Nu în ultimul rând, cred că ar trebui să mulțumim atât celor care s-au implicat în organizarea concursului, cât și sponsorilor acestuia. Adevăratul câștigător al concursului este județul Bihor!” au anunțat oficialii primăriei Ștei.