FOTO de la pregătirea jandarmilor montani bihoreni, din cele două posturi montane, Padiș și Stâna de Vale
sursă foto: Timea Izsak și Florin Coraș
Jandarmeria din Bihor a prezentat mai multe imagini din stagiul de pregătire al jandarmilor montani bihoreni, care încadrează cele două posturi montane, Padiș și Stâna de Vale. Fotografiile sunt realizate de Timea Izsak și Florin Coraș.
„Pe parcursul celor trei zile de pregătire au fost reamintite și puse în practică tehnici de alpinism urban și montan, de management al activităților montane, noțiuni de prim ajutor de bază, modul legare și asigurare în troliu, precum și pregătirea victimei astfel încât să poată fi scoasă cât mai rapid dintr-o zonă accidentată cu ajutorul elicopterului.
De asemenea s-a urmărit întărirea coeziunii de grup și lucrul în echipă pentru misiunile care implică astfel de tehnici” au anunțat jandarmii bihoreni.




