Idei și soluții pentru o colectare mai bună a deșeurilor în zona Aleșd
Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, a participat de curând la o ședință de lucru, cu primarii din zona Aleșd, tematica fiind – idei și soluții pentru o colectare mai bună a deșeurilor în zona Aleșd.
„Astăzi am fost la o întâlnire cu primarii din zona Aleșd, pentru a discuta despre funcționarea sistemului de gestionare a deșeurilor.
În județul nostru, de un an de zile a început colectarea deșeurilor pe 5 fracții în mediul urban (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă, deșeu biodegradabil și deșeu rezidual) și 4 fracții în mediul rural (cele enumerate anterior, fără biodeșeu).
Cu primarii din zona Aleșd am dezbătut care sunt pașii de urmat pentru îmbunătățirea sistemului. Fiecare primărie se confruntă cu alte probleme, dar prin dezbaterea de azi am încercat să găsim rezolvări comune.
Astfel, am convenit să organizăm în perioada următoare echipe mixte, formate dintr-un reprezentant al primăriei, un reprezentant al operatorului de salubritate, Salubri, și un reprezentant Ecolect, pentru a merge prin localitățile din zonă, la pas, pentru a-i ajuta pe oameni să colecteze corect, separat. Practic, am pune accentul pe îmbunătățirea calității funcționării sistemului.
Totodată, am dezbătut posibilitatea de a introduce cea de-a cincea fracție și în mediul rural, respectiv bio deșeul. Prin aceasta, cantitatea de deșeu rezidual s-ar reduce și, ca o consecință, și costurile de depozitare la groapa de gunoi ar fi mai reduse.
Cu toții am fost de acord că mentalitatea oamenilor trebuie să fie educată înspre a înțelege importanța colectării separate a deșeurilor. Este, însă, un proces de lungă durată, dar trebuie să fim consecvenți” a anunțat Mircea Mălan.