Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Polițiștii din Huedin și angajații unei benzinării au salvat de la incendiu, mașina unor refugiați din Kiev

Polițiștii din Huedin și angajații unei benzinării au  salvat de la incendiu, mașina unor refugiați din Kiev

Miercuri, polițiștii din Huedin – agent principal Bajko Tamas și agent șef adjunct Trif Marius și angajații unei benzinării au salvat de la incendiu, mașina unor refugiați din Kiev.

„Ne aflam în apropierea unei benzinării, de la ieșirea din oraș, când ne-a sărit în ochi o mașină cu numere străine, din capota căreia se risipea fum. Era o familie din Kiev care se îndrepta spre Germania, însă o defecțiune la compartimentul motor al vehiculului nu le-a permis să-și continue liniștiți drumul.

Încet, încet, fumul s-a transformat în flăcări, dar norocul a făcut ca împreună cu personalul stației de alimentare din apropiere și a unor trecători să reușim să oprim orice pericol care s-ar fi putut ivi, chiar înainte de intervenția specializată.

Câteva minute și telefoane mai târziu a ajuns și o platformă care să ne sprijine în a muta vehiculul din acel loc și am condus familia către o unitate de cazare din zonă. Din câte știm, au pornit din nou la drum, la doar câteva ore de la pățanie.

Ieri, când am luat legătura telefonic cu un membru al respectivei familii, ne-a transmis cu optimism că se află într-un autocar spre Germania, convenind să îi oferim o mână de ajutor și pentru ca vehiculul rămas în urmă să ajungă din nou la ei” au anunțat cei de la IPJ Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *