Care sunt problemele devenilor din cartierul Micul Dallas? Oancea și Berbeceanu au fost la fața locului
Primarul din Deva, Florin Oancea și administratorul public, Traian Berbeceanu, au fost astăzi în cartierul Micul Dallas, la solicitarea devenilor, pentru a-i asculta și apoi pentru a le rezolva din problemele comunitare.
„La solicitarea cetățenilor din cartierul Micul Dallas (străzile Aleea Florilor și Aleea Anemonelor), m-am prezentat astăzi, împreună cu administratorul public al municipiului Deva, domnul Traian Berbeceanu, la întâlnirea cu devenii din acest cartier.
Locuitorii acestei zone ne-au prezentat problemele cu care se confruntă. Iată care sunt acestea, așa cum ne-au fost prezentate:
1. Rezolvarea depozitării și ridicării deșeurilor:
- împrejmuirea locului de depozitare și accesul numai al locatarilor
- depozitarea diferențiată a deșeurilor separat: menajer, metal, plastic, hârtie, iar pentru deșeurile voluminoase se va solicita operatorul de salubritate
2. Accesul și circulația în cartier pentru pietoni și mașini:
- eliberarea trotuarelor de mașinile parcate, mai cu seamă la intrarea în cartier, în preajma școlii și a stației de taxi
- interzicerea parcării autovehiculelor pe trotuar
- parcarea autocarelor crează zgomot și noxe în zonă când aduc turiști și copii
3. Supravegherea și monitorizarea accesului în cartier, la ambele intrări, cu camere video, chiar montarea de bariere la blocurile 10 și 15
4. Locul de joacă pentru copii:
- supravegherea cu camere video și verificarea mai frecventă de către Poliția Locală în timpul zilei și mai ales noaptea, când se adună tineri care fac gălăgie, deranjează locatarii, consumă alcool și droguri și distrug bunurile
5. Copiii de la școală să nu mai aibă acces pe timpul pauzelor și chiar în afara acestora să circule în tot cartierul, lasă mizerie, fac gălăgie, vorbesc murdar, jignesc locatarii când li se fac observații de către aceștia
- pe terenul școlii să nu se mai desfășoare activități după terminarea programului școlar
6. Rezolvarea iluminatului public între blocuri, scări, garaje – noaptea este de necirculat
7. Animalele de companie de la casele învecinate fac gălăgie în timpul nopții, deranjează locatarii, sunt scoase la plimbare în timpul nopții și lăsate libere, fac mizerie ăn zonele verzi, fără a fi ridicată
8. Reabilitarea termică a blocurilor și montarea de panouri solare pentru căldură și apă caldă.
Am luat act de această listă de probleme ridicată de cetățenii din zonă și ne-am dat întâlnire din nou peste o săptămână, luni, 5 septembrie, la ora 18:00, când le voi comunica exact calendarul de rezolvare a fiecărei probleme cu care se confruntă” a anunțat primarul din Deva, Florin Oancea.
