Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Tiberiu Claudiu Bârstan (INTERVIU): Închiderea unor obiective de producție sau privatizarea lor haotică a fost o greșeală!

Tiberiu Claudiu Bârstan (INTERVIU): Închiderea unor obiective de producție sau privatizarea lor haotică a fost o greșeală!

Tiberiu Claudiu Bârstan este de loc moț, de la Câmpeni, iar pașii vieții i-au menținut caracterul vertical precum îi sunt munții cei dragi și falnici de unde se trage. Bârstan este un tânăr antreprenor din Deva, care a decis să intre în politică fără să întindă o mână la stat pentru un post călduț de bugetar, ci pentru credința sa politică iar astăzi conduce AUR Hunedoara. Vă invităm să-l cunoașteți ca politician și ca om.

Apuseni Info: Cine este Tiberiu Claudiu Bârstan și de ce ați ales să intrați în politică?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Ca să răspund la prima întrebare pe un ton neîncărcat de sobrietate, vă spun că nu am ales, ci am fost nevoit să mă implic în viața politică. Atunci cand ți se strică ceva acasă, trebuie să pui mâna să-l repari, altfel lucrurile se vor degrada în lanț, până la un punct când nu mai ai ce folosi. Eu sunt născut în Câmpeni, în Țara Moților, fiind crescut de mic în spiritul valorilor și tradițiilor românești. Chiar dacă o bună perioadă de timp m-am ferit de lumea politică, fiind implicat doar în activități civice și de natură profesională, situația catastrofală în care se află țara noastră după mai bine de trei decenii m-a determinat să îmi schimb viziunea și să intru în arena politică, cu gândul că doar în mod direct pot contribui la o veritabilă schimbare atât a clasei politice, cât și a mentalităților și a modului de acțiune care s-au împământenit în societatea românească. Fără a urmări o carieră politică tapetată cu demnități publice, am decis să mă implic într-un proiect politic cu puternică încărcătură naționalistă, conservatoare, în consens cu principiile în care am crescut și cred, fiind unul dintre inițiatorii AUR atât la nivel național, cât și la nivelul județului Hunedoara. Doresc ca în județul nostru să contribui la închegarea unei echipe puternice, cu ajutorul căreia să putem pune bazele unei alte forme de a face administrație publică locală decât cea cu care am fost obișnuiți în ultimii ani.

Apuseni Info: Sunteți consilier local AUR în Deva. Care sunt principalele provocări de care v-ați lovit? Ce este de povestit din experiența de consilier local?

Tiberiu Claudiu Bârstan: În urma alegerilor locale din anul 2020, AUR a obținut două mandate de consilier local în municipiul Deva, eu fiind validat împreună cu colegul meu Marius Mane, președintele AUR Deva. În ciuda faptului că avem o pondere redusă în ansamblul consiliului local (2 din 21) și că majoritatea consilierilor se manifestă în deplin consens cu propunerile administrației, împreună cu colegul meu am reușit să punem în discuție multe aspecte, să oferim soluții pentru deveni sau să împiedicăm adoptarea unor hotărâri nelegale.

De exemplu, am propus o soluție alternativă la sistemul de încălzire centrală în municipiul Deva, cu atât mai mult cu cât, în plină iarnă, un număr important de locuitori au rămas fără căldură și apă caldă. Acest proiect presupunea realizarea unei centrale termice care asigura furnizarea de agent termic prin folosirea gazului și a biomasei, utilizându-se rețeaua termică de distribuție existentă, cu costuri reduse pentru cetățean. De asemenea, am propus investiții pentru reabilitarea unor străzi de pe raza municipiului.

Prin pozițiile exprimate, întemeiate pe legislația în vigoare, am împiedicat adoptarea unor proiecte necorespunzătoare, cum ar fi cumpărarea Brutăriei Neamț pentru înființarea de creșă și grădiniță, fără îndeplinirea condițiilor tehnice privind normativele în domeniu, alocarea unor spații pentru desfășurarea de activități sportive în condiții similare, acordarea titlului de cetățean de onoare în masă și fără justificare. De  asemenea, am formulat diverse sesizări privind cheltuirea nejustificată a banului public, așa cum a fost cea legată de lucrările de deszăpezire din Deva (cu costuri de aproximativ 10 ori mai mari decât cele din municipiul Hunedoara) și am determinat retragerea unor proiecte SF și DALI care nu îndeplineau condițiile tehnice și de legalitate și refacerea lor pentru a putea fi supuse aprobării în consiliul local.

Au existat și momente în care, în mod efectiv, am fost împiedicați să ne desfășurăm activitatea în slujba cetățeanului, așa cum a fost cazul cu ocazia aprobării bugetului, neavând posibilitatea de a propune amendamente, deoarece proiectul ne-a fost adus la cunoștință cu doar 2 ore înainte de ședință, motiv pentru care am fost nevoiți să ne abținem la vot.

Aș mai dori să se știe faptul că consilierii locali nu pot iniția proiecte de hotărâre în toate domeniile, unele ținând strict de atribuțiile administrației locale, însă îi asigurăm pe deveni că, dincolo de ideologia politică, vom acționa în consiliul local exclusiv în interesul lor și nu vom deveni niciodată instrumentele prin care administrația locală se folosește pentru sifonarea sau deturnarea bugetului local.

Apuseni Info: Hunedoara, un județ iubit de Dumnezeu, prin bogățiile peisagistice și de patrimoniu lăsate, a fost vitregit de politicile de la București, din ultimii 30 de ani. Au fost închise minele din Valea Jiului, din Țara Moților, combinatul de la Hunedoara, recent Termocentrala de la Mintia. Din postura, de președinte al AUR  Hunedoara, cum vedeți refacerea economică și socială a județului în următorii ani?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Cred că, în linii mari, ”rețeta” aceasta a fost aplicată la nivelul întregii țări. Coeziunea județului Hunedoara a fost afectată, în primul rând, de lipsa politicilor economice și sociale la nivel de țară. Hunedoara, fiind un județ eminamente monoindustrial, nu putea să supraviețuiască fără integrarea ei în contextul economic național. Adică nu poți dezvolta un singur județ, fără să ții cont că valoarea adăugată a produselor și serviciilor trebuie să se regaseasca și în afara lui. Așadar, doar cunoscând aceste elemente putem implementa soluții punctuale. Sunt foarte multe probleme cu care se confruntă județul nostru, toate reprezentând, în fapt, priorități pentru comunitățile locale:

  • finalizarea nodul rutier, ieșirea de pe autostradă de la Deva;
  • în partea sudică a județului, trebuie dezvoltate servicii care să acopere necesitatea prelucrării de fructe și legume din județul vecin, Gorj (de exemplu, înființarea de făbricuțe de conserve, etc.), iar cele patru mine de cărbune rămase în activitate trebuie retehnologizate;
  • în partea de N-E a județului dispunem de resurse minerale. Trebuie să ne asigurăm că acestea sunt exploatate în mod corect și să încurajăm valorificarea lor;
  • în partea de S-V a județului avem energie potențială, fiind al doilea județ din țară care produce energie electrică pe bază de apă. Vom continua să susținem acest tip de investiții, care aduc stabilitate economică atât zonei noastre geografice, cât și țării.

Noi credem că a fost o imensă greșeală, din punct de vedere economic, închiderea unor obiective de producție sau privatizarea lor haotică, fără a avea o strategie consistentă care să privească sprijinirea inițiativelor în alte domenii economice, fără o reconversie pe criterii profesioniste și fără a oferi alternative viabile zecilor de mii de angajați care au fost afectați de măsurile luate. AUR s-a pronunțat în mod constant pentru o exploatare rațională și în interesul Statului Român a resurselor naturale și de energie, aspect care este avut în vedere de toate statele lumii, pentru a ne asigura independența, fără de care nu mai putem ființa.

Fără a intra mai mult in detalii, care poate vor face subiectul unui alt interviu, vă spun că, având clar definiți pilonii economici, partea socială își va găsi rezolvarea de la sine.

În orice caz, în scurt timp, AUR va prezenta câte un proiect de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung, pentru fiecare zonă a județului Hunedoara, întocmit de specialiști în diverse domenii, precum și echipele care vor implementa aceste proiecte.

Apuseni Info: Care sunt principalele proiecte/planuri ale AUR și ale dumneavoastră pentru județul Hunedoara și pentru Țara Zarandului în următorii ani?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Proiectele pe care le voi susține, atât pentru Țara Zarandului, cât și pentru județul Hunedoara, nu sunt de natură personală, ele circumscriindu-se exclusiv nevoilor comunităților locale. AUR va acorda o atenție deosebită localităților din Țara Zarandului, o zonă care a fost sărăcită în mod deliberat din cauza politicilor guvernamentale din ultimii 30 de ani, însă o zonă care păstrează un potențial uman deosebit, corelat cu potențialul turistic și resursele existente, toate acestea reprezentând elemente sigure pentru o relansare în mai multe domenii de activitate viabile, adaptată la vremurile în care trăim.

Revenind la programul economic structurat pe câțiva piloni, soluțiile pe care le propunem sunt provocatoare, presupunând dezvoltarea de instrumente eficente care să răspundă realității. Acestea trebuie să fie extrem de flexibile, astfel încât să permită dezvoltarea accelerată a județului. Concret, trebuie să reușim să dezvoltăm industrii prioritare de producție, servicii și tehnologii derulate cu finanțare internă și investiții private care vor fi garantate printr-un mecanism bilateral de protecție. Cu alte cuvinte, asigurăm predictibilitate economică și garantăm protecția tuturor. În mod obligatoriu, se va începe cu eficientizarea administrațiilor locale și asigurarea pentru toți locuitorii zonei utilitățile și serviciile publice, în consens cu cerințele moderne, cu standardele specifice, similare cu celelalte regiuni dezvoltate.

Acestea sunt doar câteva elemente care ar reprezenta „mugurii” noului model economic, însă discuția pe această temă este deschisă și merită aprofundată. Totuși, nu doresc să trec la următoarea întrebare, fără a prezenta, pe scurt, strategia AUR și la nivel național:

  • taxe și impozite reduse;
  • sprijin constant și consistent pentru antreprenorii români;
  • dezvoltarea micilor gospodării țărănești și a fermelor mici și mijlocii;
  • exploatarea resurselor naturale ale țării în beneficiul românilor;
  • reindustrializarea țării prin grija inteligentă a statului;
  • finalizarea tuturor capacităților de producție de energie hidro, redeschiderea minelor de cărbune și a unităților de producție a energiei pe cărbune;
  • reforma administrativ-teritorială a țării, pentru ca UAT-urile să se poată întreține și să se dezvolte în beneficiul românilor;
  • apărarea vieții;
  • educația în regim clasic a noilor generații;
  • întărirea sănătății românilor, prin alimentație, sport și acces la mijloace de recreere;
  • recăpătarea suveranității naționale; 
  • pensii echitabile, prin desființarea pensiilor speciale și majorarea pensiilor de drept prin sumă fixă, nu procentual;
  • anularea legilor antiromânești;
  • slujirea interesului național în mod permanent;
  • reducerea birocrației, care este mama corupției, prin digitalizare și reforma legislativă.

Apuseni Info: Sunteți un lider politic atent și la generația tânără. Ce măsuri considerați că trebuie luate de Guvern și de administrația județeană, în zonele de munte din Hunedoara – Valea Jiului și Țara Zarandului, pentru a crea premisele rămânerii tinerilor în zonă, exodul spre Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, alte centre universitare și Occident fiind evident?

Tiberiu Claudiu Bârstan: În primul rând, folosind creativitatea, ceea ce înseamnă a găsi soluții simple, prin unirea unor puncte. Tinerii sunt foarte creativi, iar dacă le punem la dispoziție start-up-uri, care să le faciliteze schimburi comerciale ale produselor proprii, vor fi capabili să susțină activități economice durabile. Măsurile pentru tineri au tot fost fluturate prin campaniile electorale de vechea clasă politică, în scop populist, însă arareori au fost puse în practică în mod eficient. Ele sunt simple: atragerea de fonduri europene cu destinație precisă, sprijinirea efectivă a mediului privat, acordarea unor facilități concrete pentru tinerii sub 35 de ani, acordarea de consultanță pentru dezvoltarea afacerilor personale, dezvoltarea infrastructurii locale, transparență decizională în administrația publică locală și eliminarea birocrației prin simplificarea procedurilor și digitalizare.

În societatea românească subzistă nevoia unor măsuri radicale, care au susținerea cvasiunanimă a cetățenilor. De exemplu, prin eliminarea pensiilor speciale (care, din câte cunosc, însumează aproximativ 1 mld euro) si reducerea numărului de bugetarii cu 30% s-ar realiza economii, cu care s-ar putea sprijini tinerii plecați la muncă în străinătate, pentru a începe o afacere în România, în condițiile în care declinul demografic a atins cote alarmante, aspect întărit de ultimul recensământ al populației. În acest sens, s-ar impune acordarea unor sume de bani pentru achiziția de utilaje agricole si terenuri, pentru a fi lucrate și valorificate, în contextul în care, la nivel mondial se anunță o gravă criză alimentară. De asemenea, în condițiile în care, în plină criză economică, mediul privat este sufocat, se impune, de urgență, măcar temporar, scăderea taxelor pe muncă, până la eliminare, pentru anumite categorii.

Desigur, toate acestea trebuie corelate cu proiecte care țin de dezvoltarea personală și asigurarea unui cadru recreativ corespunzător, adică aspecte legate de calitatea educației, în special în ceea ce privește învățământul instituționalizat (județul nostru prezintă serioase carențe la nivelul învățământului universitar), de calitatea actului medical, de evenimente culturale, sociale și sportive, diverse proiecte de interes pentru generația tânără.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva branduri ale Țării Zarandului și județului Hunedoara care sunt acelea și cum vă propuneți să le promovați?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Județul Hunedoara are o bogăție uimitoare, atât ca zestre culturală și identitară, cât și prin personalitățile excepționale care s-au născut și au trăit în aceste locuri, ceea ce ne conferă un loc special în ansamblul național, încât e foarte greu a aborda o asemenea temă în câteva rânduri. Prin urmare, voi face câteva scurte referiri la Țara Zarandului. Trebuie să încep cu personalitățile de excepție legate de aceste locuri, în jurul cărora se pot țese proiecte educative și turistice de amploare, având în vedere faptul că, mai toți, reprezintă etaloane morale, având o aură mitică incontestabilă. Fără a-mi propune să întocmesc o listă exhaustivă, știm cu toții că suntem tutelați de Avram Iancu, Arsenie Boca, Marcel Petrișor, Crișan și mulți alții, fără de care istoria acestor locuri parca nu ar avea conținut. În această zonă există Bradul, cu istoria sa poleită cu aur, Țebea, Mânăstirea Crișan, Dupăpiatră și alte localități idilice sau încărcate de magnetism, Crișul Alb strecurându-se prin coamele blânde ale Apusenilor. Desigur, avem și produse tradiționale, precum virșli, pâine locală, chisălița de prune, vărzarul cu lobodă, pancovele, zama de lașcă, precum și obiceiuri și meșteșuguri milenare. Promovarea lor este ușor de făcut, având în vedere interesul crescut în acest sens, fiind o componentă a proiectului turistic și de dezvoltare a zonei, pe care AUR îl va promova.  

Apuseni Info: Pădurea este aurul verde al Munților Apuseni. În zona Munților Apuseni s-a tăiat enorm de multă pădure. Având în vedere că protecția pădurilor este una din temele preferate ale AUR, ce măsuri considerați că trebuie luate?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Personal sunt un mare iubitor al naturii, fiind implicat activ în acțiuni de protejare a mediului înconjurător, în general, și al pădurilor, în special. De la înființare, AUR a avut o poziție constantă de protejare a pădurilor, prin diverse metode, de la proteste publice, la inițiative legislative. Filiala noastră județeană a organizat mai multe acțiuni de ecologizare și împădurire și a sesizat instituțiile legale cu privire la încălcarea legislației în domeniul silvic. De asemenea, suntem într-o permanentă legătură cu composesoratele, asociațiile de proprietari și deținătorii de terenuri cu destinație forestieră, pentru a le proteja interesele, a asigura exploatarea rațională a materialului lemnos și a preveni pierderea uneia dintre cele mai importante resurse naționale.

Apuseni Info: În ultimele săptămâni „s-a încălzit” războiul rece din coaliția județeană PSD-PNL. Cum vi se pare toată această gâlceavă.

Tiberiu Claudiu Bârstan: Pentru noi, aceste forme de manifestare în mediul public reprezintă armele politicianismului, ale demagogiei și detașării de interesul național, aspecte care caracterizează activitatea partidelor care au instituit actualul sistem și cu care nu ne putem asocia. Din păcate, aceste partide nu mai pot fi reformate, sunt, în mod evident, nocive prin felul în care acționează și oamenii pe care îi propun în demnități publice, fiind incapabile a renunța la privilegii și beneficii, în dauna intereselor cetățeanului. AUR va propune un alt mod de exprimare și acțiune, care va pune preț pe profesionalism, moralitate, o ierarhie a valorilor, pentru aducerea societății românești în matca firescului.

Apuseni Info: Concret, ce reproșuri aveți să-l aduceți președintelui Laurențiu Nistor și primarului Florin Oancea, administrative și politice?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Raportându-ne la activitatea desfășurată de cei doi și alte persoane din sfera lor de acțiune, nu putem decât să spunem că nu îi considerăm competenți pentru funcțiile pe care le dețin și că sunt direct responsabili de înapoierea județului Hunedoara în raport cu alte județe din țară, de regresul economic, de scăderea demografică abruptă, de exodul tinerilor capabili în alte județe sau în străinătate, de lipsa locurilor de muncă, de veniturile mici, de incapacitatea de a atrage fonduri și de a rezolva probleme de infrastructură, incapacitatea de a susține proiecte economice viabile, iar lista poate continua la nesfârșit. AUR va propune atât pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara, cât și pentru Primăria Municipiului Deva oameni cu alt statut moral și cu altă pregătire profesională, cu ajutorul cărora vom face schimbarea așteptată de cetățenii județului. Pe unul îl vom ajuta să se bucure cu adevărat de pensie, iar pe celălalt îl vom îndruma către mediul privat, unde a avut veritabile ”succesuri”, pe care, probabil, le va repeta.

Apuseni Info: Cu ce sunt mai buni cei de la AUR (de la calitate umană, la expertiză profesională) decât cei de la PSD și PNL sau USR. De ce ar trebui să vă voteze hunedorenii? Și vă rugăm să nu veniți cu marota „omului nou”

Tiberiu Claudiu Bârstan: Întrebarea pe care mi-o adresați este foarte bună! Românul spune asa: „toate partidele, aceeași mizerie”. Și pe bună dreptate. Este fix ceea ce vrea sistemul, cu o minoritate captivă de maxim 20-30% să mentina un boicot la vot, în ciuda lamentărilor și îndemnurilor amăgitoare pe care le tot afișează. Ceea ce noi încercăm sa facem este sa trezim conștiința oamenilor. Încercam să aducem argumente, să-i convingem să se prezinte masiv la vot, pentru că tocmai acest absenteism a creat aceasta capcană, din care parcă nu mai putem ieși, toate ciclurile electorale semănând între ele ca picăturile de apă. Oamenii trebuie să înțeleagă că ei sunt parte a acestui sistem, pe care îl numim în cazul de față „națiune”, și că este nevoie de implicarea lor. Trebuie să conștientizați ca în votul vostru stă cariera oricărui politician, nivelul lui de trai și direcția generală în care se îndreaptă țara. Omul simplu are avantajul numeric față de oportuniștii cocoțați pe funcții, avantaj pe care trebuie să-l folosim, dacă nu vrem să rămânem o turmă, o masă de manevră, o biată populație pe umerii căreia politicienii să își clădească imaginea și averile. Important este să nu ne autoizolăm și să luptăm în continuare pentru bunăstarea generală, să asigurăm echitatea socială și să corectăm toate derapajele care apar, inevitabil, atunci când țara este condusă de o minoritate ruptă de realitățile cu care se confruntă omul de rând.

AUR este un partid nou, cu alte principii, cu altă mentalitate și care propune o detașare de un trecut înțesat cu ipocrizie, impostură, corupție, arivism, lăcomie și trădare a interesului național. Suntem un partid care a observat atent degradarea morală a clasei politice, care a înțeles greșelile lor și care va încerca să construiască pe o altă fundație și cu alte valori. Suntem într-o continuă căutare a unor oameni de calitate, pe care îi vom propune la următoarele alegeri, toți urmând a trece prin filtrul unor criterii ferme, în consens cu cele pe care le-am susținut mai sus.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?

Tiberiu Claudiu Bârstan: Pilonii AUR sunt clar definiți: familia, credința, națiunea și libertatea. Când aceste noțiuni vor fi cu adevărat înrădăcinate în societatea românească și în forul nostru interior, cred că altfel va arăta această țară și vom putea discuta despre o Românie Mare, prosperă și binecuvântată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *