Viorel Dan Negrea, candidat PRO România pentru Primăria Măguri-Răcătău: ”Pot să fac din comuna noastră una de care să fim toți mândri”
Apuseni Info: Sunteți candidatul PRO România pentru funcția de primar al comunei Măguri-Răcătău. Ce v-a atras înspre acest partid și ce vă motivează să candidați la Primărie?
Viorel Dan Negrea: PRO România este un partid care mi-a câștigat încrederea prin faptul că a propus politici economice de factură liberală, dar și politici sociale, specifice stângii tradiționale. PRO România vine cu idei noi, iar politica din țara noastră avea nevoie mai mult decât oricând de inițiative constructive și de strategii care să protejeze capitalul autohton. Și în Cluj, și la nivel național, partidul acesta are oameni tineri, buni profesioniști, dar și oameni cu experiență. E nevoie de toți în echipa noastră, ca să fim eficienți și constructivi pe termen lung. Mă bucur că am susținerea acestui partid pentru candidatura mea, deoarece îmi propun să fiu următorul primar din Măguri Răcătău.
Am decis să candidez, conștient fiind de potențialul acestei comune și de cât de puțin a fost acesta fructificat de actuala administrație. S-au făcut puține, s-au cheltuit banii fără rost, nu s-au astras fonduri europene. Lipsa de viziune și de leadership ne-a adus unde suntem azi. M-am săturat să treacă viața pe lângă noi! Uitați unde am ajuns datorită nepăsării și incompetenței unora care ar fi trebuit să ne sprijine dezvoltarea. Sunt activ în administrația publică din 2007 și am ajuns să înțeleg foarte cum funcționează acest sistem. Se puteau face foarte multe, dar nu s-au făcut. O spun cu regret. Cred însă în comunitatea noastră, formată din oameni gospodari și de bună credință și cred că împreună putem aduce prosperitatea și în comuna noastră.
Apuseni Info: Ce credeți că nu a rezolvat actuala administrație și ce ați putea face mai bine?
Viorel Dan Negrea: O mare nemulțumire a mea și a consătenilor este legată de drumuri. DJ107 T abia acum a intrat în modernizare. De 8 ani așteptăm să fie rezolvată starea acestui drum. Dacă nu avem infrastructură, nu putem dezvolta aproape nimic în zonă: nici turism, nici agricultură.
Apoi, faptul că nu avem o farmacie în zonă sau un spital care să asigure minime servicii de sănătate este o mare problemă. Oamenii în vârstă sau cei cu posibilități limitate sunt constrânși să facă naveta pentru aceste necesități de bază. Consider că este exclusiv vina administrațiilor de până acum pentru că nu au găsit o soluție prin care să atragă în zonă măcar o investiție într-o farmacie.
Măguri Răcătău este o comună cu un potențial turistic și agricol deosebit, cu o bogată tradiție ento-folclorică. Peisajele sunt de o frumusețe aparte, fie că vorbim de satul Măguri, de Măguri Răcătău sau de Muntele Rece, cu cătunele aferente. Valea Someșului Rece, de o sălbăticie spectaculoasă, este renumită pentru pescuitul la păstrăv și ar putea fi promovată ca obiectiv pentru pasionați. Cu ușurință puteau fi atrase fonduri pentru a conserva și promova această zonă. Și de aici încolo, bineînțeles, trebuie sprijiniți și sătenii care vor să se dezvolte în această direcție. Sunt câteva pensiuni dezvoltate de cei din zonă, dar sprijinul din partea autorităților a lipsit. Primăria ar fi putut stimula agroturismul, ar fi putut sprijini localnicii cu consultanță gratuită pentru atragerea fondurilor europene, ar fi putut promova destinația ca una turistică. Nu a făcut nimic din toate acestea. Ba mai mult, nu a asigurat nici apă curentă, canalizare și electricitate în zonele greu accesibile.
Iarăși, trebuie discutat cu Regia Silvică să fie marcați copacii care pot constitui lemn pentru foc. Oamenii de aici nu fură lemn, dar au și ei nevoie să se încălzească. Firesc ar fi să le fie pus la dispoziție acest lemn pentru foc, să li se explice regulile exploatării. Aceasta ar fi o dovadă de respect.
Cred că pot face multe pentru sătenii noștri și cred că pot face multe pentru dezvoltarea comunei per ansamblu. Voi susține modernizarea tuturor drumurilor din comună, voi asigura accesul la utilități pentru fiecare cătun și voi propune electrificarea caselor de vacanță de pe muntele Dobrin.
Voi susține dezvoltarea agroturimului și voi promova comuna noastră ca una în care fiecare turist poate trăi experiența fermei tradiționale românești pe propria piele. Voi încuraja organizarea de târguri și festivaluri cu specific local, cu elemente etno-folclorice. Voi stimula dezvoltarea agriculturii, chiar și a celei ecologice unde putem – și putem chiar să mergem pe zona de fructe de pădure bio – iar consultanța pentru atragerea de fonduri va fi acordată gratuit în cadrului unui departament al Primăriei.
Apuseni Info: Ce mesaj aveți pentru tinerii din comună?
Viorel Dan Negrea: Le transmit să aibă încredere în potențialul acestei comune și în șansa lor de a face ceva bun pe meleagurile natale. Vor primi din partea primăriei sprijin pentru a-și atrage fondurile de care au nevoie să-și înceapă o afacere. Există programe pentru a ajuta tinerele familii și există programe pentru a susține grădinițele și școlile din comună, ca să le oferim un viitor și copiilor lor. Cu implicare și responsabilitate, fiecare cetățean al comunei își va găsi rostul în turism local sau în agricultură.
Apuseni Info: Dar pentru vârstnici?
Viorel Dan Negrea: Pe lista mea de priorități se regăsește și proiectul unei farmacii în centrul comunei, dar și cel al reabilitării dispensarului medical. Știu că pensile nu le ajung celor mai mulți vârstnici nici măcar pentru medicamente și că apelează la copii sau se chinuie să mai crească câte o găină sau o vacă prin gospodărie, ca să aibă o sursă de hrană. Mă voi îndrepta cu răbdare spre nevoile fiecăruia și voi încerca să găsesc soluții ca să asigurăm fiecărui cetățean, indiferent de vârstă, un trai decent și o bătrânețe demnă.
Apuseni Info: Spuneți-ne un citat care vă caracterizează sau unul care vă inspiră. Sau un mesaj pe scurt, pentru alegători.
Viorel Dan Negrea: Mi-a plăcut și m-a inspirat mereu vorba românească ”Omul sfințește locul”. Cred că pornind de la această vorbă putem înțelege mai bine de ce în unele comune s-au putut face anumite proiecte și s-a putut vedea o viață mai bună, iar în altele, nu. Eu vin cu credința că pot să fac din comuna noastră una de care să fim toți mândri. Știu că alegătorii noștri vor alege cu înțelepciune.