Accident MORTAL pe DN76 Beiuș-Oradea, în zona localității Hidișelu de Sus: Un copilaș a decedat!
foto: Info Trafic 24
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 76 Beiuș-Oradea, în zona localității Hidișelu de Sus, județul Bihor, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un atelaj hipo, eveniment soldat cu rănirea gravă a unui minor și a altor două persoane, toate fiind evaluate medical la fața locului.
Traficul rutier este oprit în ambele direcții, pentru aproximativ 30 de minute, pentru efectuarea cercetării la fața locului.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, coliziunea s-a produs în Hidișelu de Sus, la ieșirea înspre localitatea Tășad, între un autoturism în care se aflau două persoane adulte și o căruță în care se aflau trei adulți și un copil.
Echipajele medicale și cele de pompieri militari paramedici au evaluat victimele și au îngrijit cele 6 persoane.
Copilul era în stop cardiac și paramedicii au încercat să îl resusciteze, fără succes.
A fost declarat decesul copilului.
