Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Concubinajul va fi pasibil la şase luni de detenţie, iar înșelatul la un an de închisoare: Ce țară asiatică a luat aceste măsuri extreme?

Concubinajul va fi pasibil la şase luni de detenţie, iar înșelatul la un an de închisoare: Ce țară asiatică a luat aceste măsuri extreme?

Parlamentul indonezian a aprobat astăzi un text de lege care incriminează sexul în afara căsătoriei, adică ÎNȘELATUL, text denunţat de apărătorii drepturilor omului drept un recul de la libertăţi şi o alunecare spre fundamentalism în această ţară cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, informează AFP şi Reuters.

Această reformă a codului penal, care datează încă din vremurile când Indonezia era colonie a Olandei, a fost adoptată cu majoritatea voturilor deputaţilor. Ea pedepseşte în special relaţiile sexuale în afara căsătoriei, precum şi coabitarea cuplurilor necăsătorite.

Potrivit textului, coabitarea ilegală va fi pasibilă de şase luni de detenţie, iar relaţiile sexuale în afara căsătoriei – de un an de închisoare.

„Am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru a ţine cont de chestiunile importante şi de diferite opinii care au fost dezbătute. Cu toate acestea, este timpul să luăm o decizie importantă cu privire la amendarea codului penal şi să lăsăm în urma noastră codul penal colonial pe care l-am moştenit în timpul independenţei ţării în 1949”, a declarat în parlament ministrul indonezian al justiţiei Yasonna Laoly.

Un purtător de cuvânt al comitetului însărcinat cu elaborarea proiectului din cadrul Ministerului Justiţiei, Albert Aries, a afirmat că reforma va proteja instituţia căsătoriei. Oponenții noii legi o denunţă drept una ce instituie o atingere la adresa libertăţii moravurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *