Prefectul Clujului l-a demis din funcție pe primarul comunei Valea Ierii, după ce acesta a fost condamnat penal definitiv!
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, fost secretar executiv al PNL Cluj, l-a demis din funcție pe primarul comunei Valea Ierii, Duma Gabriel Alexandru, după ce acesta a fost condamnat penal definitiv.
„Azi a fost emis Ordinul prefectului privind constatarea incetarii de drept a mandatului de primar al comunei Valea Ierii, judetul Cluj, al domnului Duma Gabriel-Alexandru, ca urmare a condamnarii, prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei”, a transmis marți prefectul Mircea Abrudean.