Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Bolojan: În doi ani, după ce am redus personalul primăriei cu 30% am făcut un pod peste Crișul Repede

Bolojan: În doi ani, după ce am redus personalul primăriei cu 30% am făcut un pod peste Crișul Repede

Prezent în podcastul „Aproximativ Discutii cu Gojira” Ilie Bolojan a explicat că și cu mai puțin aparat administrativ, într-o primărie, se poate munci productiv și că din economiile salariale se pot construi obiective de infrastructură importante.

„Am redus personalul primăriei cu aproximativ 30% și am făcut atunci un calcul, că economia care s-a făcut la salarii a fost de aproximativ două milioane de euro pe an și că un pod peste Crișul Repede costa 4 milioane de euro. Deci, practic în doi ani de zile din economiile care au fost realizate numai din reorganizarea personalului am reușit să facem un pod peste Criș. Gândiți-vă câte poduri s-au dus pe apa sâmbetei, Crișului Repede, de ani de zile pentru că acel aparat, practic, supradimensionat, care nu-și făcea treaba, dimpotrivă, gripa anumite servicii ca să justifice existența.

Practic, toate administrațiile care cheltuiesc foarte mulți bani colectați de la cetățeni, fac ca anumite lucruri care s-ar putea vedea, să nu se vadă niciodată sau să se vadă mult mai târziu, peste 5 ani, peste 10 ani” a declarat Bolojan la Aproximativ Discutii cu Gojira

2 thoughts on “Bolojan: În doi ani, după ce am redus personalul primăriei cu 30% am făcut un pod peste Crișul Repede

  1. Acestă reforma nu este posibilă la APAPROD cu Victor „Smecherie” Arion in componenta sa, deoarece, nimeni nu va putea face nimic in legatură cu slugile lui. Nimeni nu se va atinge vreodată de ele.

    Va dau un singur exemplu.

    La multe puncte de lucru, se clamează lipsa de personal și cu toate astea atunci când este ,șefii îi acoperă SI se fac ca plouă atunci cînd,pe un schimb ,in loc sa fie 4 muncitori, ei vin 2 într-o zi și 2 in cealaltă zi, fiindcă nu-i verifică nimeni.Nici GABOR,nici PALCĂU,nici GLIGOR.

  2. Niciodată nu se va schimba nimic în grupul infracțional organizat APAPROD, atâta timp cât va fi acest Laurențiu Nistor la conducerea CJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *