Încă un tânăr din zona Beiuș a fost depistat drogat la volan pe DN76
Sâmbătă, 15 aprilie a.c., pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Drăgănești, polițiștii Secției nr.2 de Poliție Rurală Beiuș au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din comuna Finiș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testului preliminar de drog, al cărui rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul de 19 ani ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.