Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad a scos la concurs postul de manager medical
Sanatoriul de pneumoftiziologie Brad, organizează concurs, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 284/2007 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare si desfasurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea functiilor specifice comitetului director din spitalele publice, pentru funcția de DIRECTOR MEDICAL – durată determinată.
La concurs/examen se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ, criteriile generale şi specifice.
Criteriile generale sunt următoarele:
- a) au domiciliul stabil în România;
- b) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
- c) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
Criteriile specifice sunt următoarele:
- a) sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
- b) sunt confirmaţi medic specialist sau medic primar;
- c) au vechime de minimum 5 ani în specialitate;
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:
- a) cererea de înscriere;
- b) copie de pe actul de identitate;
- c) copie de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;
- d) copie de pe certificatul de medic specialist sau de medic primar;
- e) curriculum vitae;
- f) adeverinţa care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
- g) cazierul judiciar;
- h) declaraţia pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege;
- i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
- j) proiectul de specialitate;
Dosarul de înscriere se depune la secretarul comisiei de concurs, până la data de 26.06.2023, ora: 1300 la Biroul R.U.N.O.S.-Juridic din cadrul unităţii.
Locul desfăşurării concursului: la sediul unității din str. Măgura nr. 25, pavilionul II Administrativ.
Calendarul desfășurării concursului:
Perioada de înscriere a candidaților: 13.06.2023 – 26.06.2023, în intervalul orar 0800 – 1300
Selecția dosarelor de înscriere și afișarea rezultatelor selecției dosarelor: 26.06.2023,ora 1400
Termen limită depunere contestații privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere: 27.06.2023, ora1400
Afișarea rezultatelor contestațiilor privind rezultatele selecției dosarelor de înscriere: 28.06.2023, ora 1400
Desfășurarea probei scrise: 04.07.2023, începând cu ora 900
Susținerea proiectului și se continuă cu interviul de selecție: 04.07.2023 începând cu ora 1300
Afișarea rezultatelor finale ale concursului: 05.07.2023, ora 1000
Termen limită depunere contestații privind rezultatele finale ale concursului: 06.07.2023, ora 1000
Afișarea rezultatelor finale ale concursului după contestații: 07.07.2023, ora 1200
Bibliografia, tematica şi, după caz, temele de proiect se pot obține pe site-ul/sediul unității sau la tel. 0254611050, int.223- Biroul R.U.N.O.S.-Juridic.