Trei bărbați din Câmpeni, implicați în prelucrarea lemnului și fabricarea mobilei, au fost condamnați la închisoare pentru evaziune fiscală sau complicitate la evaziune fiscală
Trei bărbați din Câmpeni, implicați în prelucrarea lemnului și fabricarea mobilei, au fost condamnați la închisoare la finalul lunii iulie, de Tribunalul din Alba Iulia, pentru evaziune fiscală sau complicitate la evaziune fiscală. Decizia Tribunalului Alba poate fi atacată la Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin decizia pronunțată pe 31 iulie, în dosarul 4107/107/2020, instanța a dispus:
- condamnarea inculpatului Ioan V. O. la pedeapsa de 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală
- condamnarea inculpatului Marius M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală
- condamnarea inculpatului Nicolae F. la pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată
- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Sorin S. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor în formă continuată
Onorata instanță a dispus ca cei trei inculpați, Ioan V. O., Marius M. și Nicolae F., toți trei din Câmpeni, să plătească 2,86 milioane de lei cu titlul de despăgubiri civile și 47.000 de lei cheltuieli judiciare. De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la inculpatul Nicolae F. a sumei de 12.559.794,88 lei, iar de la inculpatul Sorin S. a sumei de 1.989.260,07 lei.