Șoferii prinși băuți sau drogați la volan vor rămâne fără permis de conducere 10 ani!
Premierul Marcel Ciolacu și totodată președintele PSD a anunțat la finalul Consiliului Politic Național al PSD o reformă majoră în legislația românească.
Una dintre cele mai spectaculoase decizii propuse este aceea că persoanele care vor fi depistate conducând sub influența alcoolului sau a drogurilor ar putea pierde dreptul de a deține un permis de conducere pentru cel puțin 10 ani.
„Domnul Robert Cazanciuc ne-a prezentat modificările legislative în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri şi este o prioritate legislativă. Vom veni cu această propunere în primele două săptămâni ale acestei legislaturi a Parlamentului.
Vor fi măsuri şi pentru cei care vor conduce sub influenţa alcoolului. Vor fi măsuri şi pentru cei care vor conduce sub influenţa alcoolului şi sub influenţa drogurilor, măsuri drastice şi propuneri venite şi de la colegi – ca timp de cel puţin 10 ani să nu mai aibă dreptul să deţină un permis de conducere când vor fi depistaţi de către Poliţie într-o astfel de situaţie şi chiar confiscarea autovehiculului pe care îl foloseşti în momentul infracţiunii”, a precizat Ciolacu la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.