Biserica reformată din Mintia, ridicată în secolul al XVI-lea: Inițial a fost o bazilică în stil romanic
foto: Țetcu Mircea Rareș / ro.wikipedia.org
Biserica reformată din Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara a fost construită în secolul al XVI-lea.
A fost construită în jurul anului 1640, probabil pe locul unei biserici medievale, după cum indică sanctuarul său boltic. Satul a fost multă vreme proprietatea familiei Gyulay, iar biserica a servit ca biserică de curte a familiei. Mai mulți membri ai familiei Gyulay și ai familiei Kuun sunt înmormântați în biserică. A funcționat ca parohie independentă până în 1930, când s-a alipit ca filie la matera din Ilia și mai apoi Deva. Clopotul său, realizat în 1760, a fost transferat în turnul bisericii reformate din Deva.
Până în anul 2000 comunitatea reformat-calvină a dispărut complet, iar biserica, care fusese abandonată, fiind supusă degradării continue. Între 2020 și 2022, biserica a fost renovată cu sprijinul guvernului maghiar și al Consiliului Județean Hunedoara.
Potrivit lui Ferenc Léstyán, biserica inițial a fost o bazilică în stil romanic. Sanctuarul său este poligonal, cu stema familiilor Haller și Gyulay dedesubt. Tavanul este parțial boltic. Intrarea de sub turn are o sculptură renascentistă în piatră reprezentând o ciorchină de struguri.

