Primăria din Gilău a scos la concurs un post de referent
Primăria comunei Gilău organizează concurs de recrutare, în conformitate cu prevederile art.15 din HG nr. 1.336 din 28 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1.078 din 8 noiembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea, pe durată determinată, a funcţiei contractuale de execuţie temporar vacante de:
REFERENT III , studii MEDII, în cadrul Biroului Asistență Socială și Resurse Umane – Compartiment Asistență Socială
Proba scrisă se va desfăşura la sediul Primăriei Gilău, în data de 15.11.2023, ora 10,00, iar interviul se va susţine în data de 20.11.2023, ora 10,00.
Pentru înscrierea la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1. Condiții generale de participare pentru ocuparea postului sunt:
Potrivit art. 15 din HG nr. 1336 / 08.11.2022, poate ocupa un post vacant, persoana care îndeplinește următoarele condiții generale:
– poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
CONDIŢII SPECIFICE
– studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat
– vechime în specialitatea studiilor – nu este necesară
DOCUMENTE SOLICITATE PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI DE CONCURS
În vederea participării la concurs, candidaţii depun la secretariatul comisiei de concurs, în perioada 02.11.2023 – 08.11.2023, de la ora 8,00 la ora 16,00, respectiv pentru ziua de 03.11.2023 de la ora 8,00 la ora 14,00 dosarul care va conţine în mod obligatoriu următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului
solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Atribuții
– preia dosarele solicitanților de ajutor social, ajutor de urgență, ajutor de înmormântare, alocații de susținere a familiei, indemnizații de handicap, indemnizații creșterea copilului, ajutoare pentru încălzirea locuinței prevăzută de actele normative în vigoare și consiliază persoanele de etnie romă;
– urmărește respectarea drepturilor cetățenilor romi;
– informează permanent membrii comunității locale de romi cu privire la acte normative și oportunități de rezolvare a unor probleme ale persoanelor din localitate ;
– mediază, consiliază și îndrumă populația de romi din comunitate ;
– participă la medierea conflictelor inter și intracomunitare ;
– rezolvă în limita competențelor legale, petițiile și problemele cetățenilor care fac parte din minoritatea romă ;
– identifică și evaluează nevoile comunităților locale de romi ;
– participă la ședințele consiliului local pentru a prezenta problemele romilor din localitate ;
– întocmește anchete sociale pentru acordarea prestațiilor sociale pentru persoanele de etnie romă;
– asigurarea reevaluărilor din şase în şase luni a dosarelor de alocaţii de susţinere a familiei și a dosarelor de venit minim garantat şi efectuarea anchetelor sociale aferente pentru dosarele preluate;
-urmărirea modificărilor intervenite cu privire la dosarele VMG, de alocaţii şi propunerea pentru suspendarea, încetarea, modificarea sau reluarea plăţii;
– distribuire pachete alimentare alaturi de membrii desemnați în dispoziție;
– sprijinirea şi finanţarea din surse locale a unor proiecte privind realizarea unor evenimente culturale cu specific inspirat din folclorul şi cultura romani;
– întocmirea corespondenţei din aria de responsabilitate;
– participarea la preluarea şi verificarea cererilor depuse în vederea obţinerii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei, înregistrarea cererilor de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi introducerea acestora în baza de date, precum şi prelucrarea datelor în vederea emiterii dispoziţiilor de aprobare, respingere sau modificare a acestor ajutoare şi în vederea întocmirii situaţiilor centralizatoare şi a rapoartelor statistice privind ajutoarele de încălzire a locuinţei;
Tipul probelor
1. Selecția dosarelor – va avea loc în data de 09.11.2023 la sediul primăriei din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj;
2. Proba scrisă – va avea loc în data de 15.11.2023, ora 10.00 la sediul primăriei comunei Gilău, din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj;
3. Interviul – va avea loc în data de 20.11.2023 ora 10.00 la sediul primăriei comunei Gilău, din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj;
Calendarul de desfășurare a concursului pentru ocuparea, pe durată determinată, a funcţiei contractuale de execuţie vacantă de: REFERENT III , studii MEDII, în cadrul Biroului Asistență Socială și Resurse Umane – Compartiment Asistență Socială
Depunerea dosarelor
Dosarele de concurs se vor depune în perioada 02.11.2023 ora 8,00 – 08.11.2023, ora 16,00, respectiv pentru ziua de 03.11.2023 de la ora 8,00 la ora 14,00 la compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei comunei Gilău, județul Cluj.
Selecția dosarelor
Selecția dosarelor pentru concurs va avea loc în data de 09.11.2023 între orele 9.00 – 12.00 la sediul primăriei din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj.
După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, la ora 13.00, candidații nemulțumiți vor putea depune contestație în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului la selecția dosarelor, respectiv până la data de 10.11.2023, ora 13.00.
În situația contestațiilor formulate față de rezultatul selecției dosarelor comisia de soluționare a contestațiilor va verifica îndeplinirea de către candidatul contestator a condițiilor pentru participare la concurs în data de 13.11.2023 între orele 13.00 -14.00.
Proba scrisă
Proba scrisă va avea loc în data de 15.11.2023 la ora 10.00 la sediul primăriei din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj.
Afișarea rezultatelor 15.11.2023 ora 14.00.
După afișarea rezultatelor obținute la proba scrisă ora 14.00, candidații nemulțumiți vor putea depune contestație de la data afișării rezultatului la proba scrisă până la data de 16.11.2023 ora 14.00.
În situația contestațiilor formulate față de rezultatul probei scrise comisia de soluționare a contestațiilor va analiza lucrarea doar pentru candidatul contestator în data de 17.11.2023 între orele 12.00 -14.00.
Interviul
Data și ora susținerii interviului 20.11.2023 ora 10.00 la sediul primăriei din localitatea Gilău, str. 1 Decembrie 1918, nr. 237, județul Cluj.
Afișarea rezultatelor 20.11.2023 ora 14.00.
După afișarea rezultatelor obținute la interviu ora 14.00, candidații nemulțumiți vor putea depune contestație de la data afișării rezultatului la proba interviu până la data de 21.11.2023 ora 14.00.
Rezultate finale
Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate la sediul instituției precum și pe pagina de internet, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor, prin specificarea punctajului al fiecărui candidat și a mențiunii admis sau respins, respectiv în data de 22.11. 2023 orele 15.00.
Bibliografie / tematica
– Ordonanța de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administativ, cu modificările și completările ulterioare Tematică: PARTEA III Administrația publică locală, TITLUL V Autoritățile administrației publice locale, art. 105-169; PARTEA VI Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administrația publică și evidența personalului plătit din fonduri publice, TITLUL III Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice, art. 538-562; Partea VII Răspunderea administrativă;
– Constituția României, republicată cu tematica Principii generale, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, Îndatoririle fundamentale.
-Legea 416/2001 privind venitul minim garantat;
-Legea 292/2011 a asistenței sociale;
-Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
– Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de
discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
cu tematica Integral.
– Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
cu tematica Încheierea contractului individual de muncă, Executarea contractului individual de muncă, Încetarea contractului individual de muncă.
– Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Lucrările de secretariat ale comisiei de concurs/examen şi ale comisiei de soluţionare a contestaţiilor vor fi asigurate de către Șipoș Sorina – inspector.
Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs:
Primăria Comunei Gilău – localitatea Gilău, strada 1 Decembrie 1918, nr. 237, Birou Resurse Umane, telefon 0264/371646, fax 0264/371709, e-mail resurseumane@comunagilau.ro