Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un monument dedicat eroilor a fost dezvelit în Agriș. Popa: Eroii noştri au fost pionieri ai libertăţii noastre

Un monument dedicat eroilor a fost dezvelit în Agriș. Popa: Eroii noştri au fost pionieri ai libertăţii noastre

Sâmbătă, 9 decembrie, în satul Agriș, într-un moment solemn şi plin de recunoştinţă s-a dezvelit un monument dedicat eroilor. A fost un act simbolic, dar profund, prin care s-a adus un omagiu celor care au sacrificat totul pentru apărarea valorilor și a libertăţii românilor.

„Nimic nu se realizează fără sacrificii. Și românii au dat destule jertfe de sânge pentru fiecare drept al lor. Ultimul sacrificiu pentru Marea Unire a fost Ioan Arion. A căzut, cu drapelul în mână, în gara Teiuș. Jurase să-l apere cu viața, și l-a apărat. L-a înroșit cu sângele lui .

Dar eroii, se știe, nu mor niciodată. Ei nici măcar nu îmbătrînesc. Iar Ioan Arion a rămas pentru agrișenii lui, pentru românii lui, mereu acel tânăr, de 24 de ani, stegar al Văii Hășdății, al Văii Ierii, al Arieșului, stegar al Marii Uniri.”

Eroii noştri nu sunt doar nume pe o placă de bronz; sunt poveşti de curaj şi dăruire, sunt vieţi tăiate prea devreme în numele libertăţii şi dreptăţii. Ei au fost pionieri ai libertăţii noastre, şi datorită lor, astăzi ne bucurăm de toate binecuvântările unei societăţi libere.

Acest monument va fi o amintire vie a responsabilităţii noastre de a păstra flacăra sacrificiului aprinsă mereu în inimile noastre. Să ne inspirăm din curajul lor şi să fim mereu vigilenţi în apărarea democraţiei şi libertăţii.

A participat la sfințirea monumentului Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului căruia îi transmitem sincere cuvinte de mulțumire pentru binecuvântarea pe care ați adus-o comunității noastre.

Apreciem profund angajamentul dumneavoastră față de credincioși și comunitatea noastră, și suntem recunoscători pentru eforturile depuse în slujba spirituală a tuturor.

O formațiune militară a Diviziei a IV Gemina, au prezentat o defilare care a adus o notă de prestigiu și un sentiment de demnitate.

Mulțumiri sincere dlui profesor Emil Luca pentru străduința sa de a păstra în memoria colectivă pe cel care a fost Ioan Arion . Apreciem cu adevărat eforturile dumneavoastră și dedicarea manifestată în tot ceea ce privește păstrarea tradițiilor românilor.

Au fost prezenți la eveniment consilierul județean Cordiș Lucian și domnului Luca Viorel ( fii ai satului Agriș) și de asemenea membri ai Consiliului Local Iara .

Sincere mulțumiri preotului paroh Varga Victor pentru implicarea dumneavoastră deosebită și pentru sprijinul generos acordat în organizarea evenimentului .

De asemenea, mulțumiri comunității locale , sătenilor, pentru implicarea și contribuția lor activă la reușita evenimentului” a declarat după eveniment, primarul Popa Ioan Dorin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *