LOT Polish Airlines, ofertă pentru operarea zborurilor Oradea – Varșovia
Compania aeriană LOT a depus singura ofertă în cadrul licitației privind selectarea unui operator pentru curse regulate Oradea – Varșovia, capitala Poloniei. Vineri, 15 martie, a fost termenul limită de depunere a ofertelor.
Urmează evaluarea propunerii depuse de operatorul polonez.
Aeroportul din Varșovia este cel mai mare hub aerian din Europa central-estică, având legături cu câteva zeci de alte destinații din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și Asia.