Oana Goga: Îl felicit pe Mircea Moroșan pentru maturitate
Candidatul PSD la primăria Huedin, Oana Goga, îl felicită pe primarul în funcție, Mircea Moroșan, pentru că s-a inspirat din proiectele sale, de exemplu, dl. Mircea Moroșan a ales să-i susțină ideea centrului de colectare a fructelor de pădure și legumelor din Huedin.
„Mă bucur că dl. Mircea Moroșan s-a inspirat din proiectele mele pentru Huedin enunțate cu săptămâni înainte. Important este să le facem, ori eu, ori dumnealui. Faptul că a făcut copy/paste în privința centrului de colectare a fructelor de pădure și legumelor din Huedin nu mă deranjează, ba chiar mă onorează pentru că văd că un contracandidat îmi validează proiectul.


De asemenea, observ că vorbește și de centura Huedinului, de care vorbesc și eu de săptămâni bune. Întrebarea mea banală este aceasta: Este primarul Huedinului de 16 ani. De ce nu a făcut centura Huedinului, dat fiind faptul că la doar câțiva kilometri de noi, în Aleșd, colegii săi de partid – Ioan Todoca și Ilie Bolojan au construit centura Aleșdului. Dacă nu are telefonul lor, le ofer primarului pe ambele și suplimentar și pe cel al domnului Grindeanu, Ministrul Transporturilor.
Eu oricând stau la masa dialogului cu oricare politician din Huedin pentru colaborare administrativă dacă face proiecte bune, chiar dacă dă copy/paste proiectelor mele.
Mă bucur și îl felicit pe Mircea Moroșan pentru maturitatea de a nu fi orgolios și apreciez că-mi promovează proiectele. Sper să fie și votantul meu” a declarat Oana Goga.
Produs de Red Hot Advertising SRL, la comanda PSD – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240002