Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Un bărbat din Deva a pierdut controlul mașinii și a intrat în șanț unui drum comunal din Bistra, Alba

Un bărbat din Deva a pierdut controlul mașinii și a intrat în șanț unui drum comunal din Bistra, Alba

La data de 16 iunie 2024, în jurul orei 19.00, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au intervenit pe DC 97, pe raza comunei Bistra, unde a fost semnalată producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un bărbat de 65 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în șanțul de pe marginea carosabilului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *